Municipiul reședință de județ va fi împânzit de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Investiția depășește 20 de milioane de lei.
Primăria Reșița modernizează sistemul de colectare a deșeurilor în oraș. 177 de insule ecologice digitalizate vor fi amplasate în municipiu, începând de anul viitor, prin două proiecte europene accesate de municipalitate.
„Vorbim de două proiecte derulate prin PNRR. Într-o primă etapă a programului am depus pentru 100 de insule ecologice. Am câștigat și am semnat contractul de finanțare, iar acum suntem în implementare cu el. În etapa a doua, am reușit să aplicăm pentru alte 77 de insule ecologice digitalizate, ca să acoperim tot orașul. Și pentru acest proiect a fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Mediului”, explică Cornelia Burileanu, șefa Serviciului de Gospodărie Urbană din Primăria Reșița.
Insulele vor asigura colectarea separată a gunoiului pe cinci fracții, respectiv: deșeuri menajere, deșeuri reciclabile (hârtie-carton, plastic-metal, sticlă) și biodeșeuri. Din totalul celor 177 de insule ecologice, 35 vor fi subterane. Accesul se va face pe bază de cartelă, urmând ca, în viitor, reșițenii să plătească gunoiul în funcție de cantitatea aruncată. Momentan, nu se cunoaște data la care noile sisteme de colectare a deșeurilor vor ajunge în oraș.
„Licitația pe lotul în care este cuprinsă și Reșița nu este încheiată. Ea este organizată la nivelul Ministerului Mediului, noi fiind beneficiarii proiectului. Așteptăm să se încheie licitația și să ne fie comunicat furnizorul. Din informațiile primite de la Ministerul Mediului, licitația pentru lotul Reșița se va încheia undeva prin primăvară, pentru primele 100 de insule, urmând ca, ulterior, să se facă licitație și pentru restul”, a mai spus Burileanu.