Aproape 100 de clădiri ce aparțin școlilor din Timiș, neautorizate

extinctoare și furtun pentru stins incendii
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Noul an școlar va începe în județul Timiș cu aproape 100 de clădiri neautorizate ce aparțin unităților de învățământ. În Timișoara, numărul lor a scăzut cu patru.

În prag de nou an școlar, la nivelul județului Timiș sunt o mulțime de clădiri ce aparțin unităților de învățământ care nu au reușit să obțină avizul ISU privind securitatea la incendii.

Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, în tot județul sunt 941 de clădiri folosite de unitățile de învățământ, dintre care 103 sunt autorizate, 89 sunt neautorizate, iar restul de 749 nu fac obiectul autorizării.

Muzeul TM

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, susține că numărul clădirilor din oraș care nu au aviz de la ISU a scăzut cu patru, față de anul trecut.

Avem, din păcate, foarte multe școli care nu sunt avizate în întregime pentru incendii, dar avem mai puține cu patru. Am avut patru școli care în această perioadă s-au avizat pentru incendiu și mai avem încă patru care sunt în curs de avizare. Sperăm până la sfârșitul anului acesta să fie avizate. Din păcate, normativele au fost schimbate foarte mult în ultimii doi ani, mai ales din cauza pandemiei, în ceea ce privește avizarea școlilor nu doar pentru ISU, ci și pentru PSD. Vă readuc aminte o normă a DSP care spune că tomberoanele de școli trebuie să fie la 25 de metri distanță de corpul școlii. La Liceul Lenau cum facem, unde punem tomberoanele? În Piața Unirii? La Loga unde punem tomberoanele? Eventual la Mitropolie. Sunt niște reguli care sunt absolut absurde, din perspectiva operaționalizării în viața reală. Ele sunt făcute dintr-un birou în București, de către oameni care probabil n-au ieșit în viața lor în teren și nu cunosc problemele reale ale școlilor. dar dincolo de aceste reguli, cu siguranță este foarte important ca cât mai multe dintre școli să fie autorizate ISU. Unele, din păcate, nu pot fi avizate decât cu lucrări ample de reabilitare, dar sunt și anumite școli unde cu intervenții mai mici putem să obținem aceste avize și momentan lucrăm pe ele”, a declarat Ruben Lațcău.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/