Peste 12.000 de apeluri la 112 gestionate de IPJ Caraș-Severin în 2025. Dintre aceste, 30,7% dintre ele nu se confirmă!
Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a intervenit, pe parcursul anului trecut, la aproximativ 12.000 de sesizări și solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, numărul acestora fiind cu aproximativ 13% mai mic comparativ cu anul 2024.
Potrivit datelor oficiale prezentate de curând în cadrul unei conferințe de presă, peste 7.000 de apeluri au fost înregistrate în mediul urban, în timp ce aproape 4.900 au provenit din mediul rural.
În anul 2025, media zilnică a apelurilor 112 care au necesitat intervenția polițiștilor a fost de 32,5 apeluri pe zi, un indicator care confirmă o ușoară reducere a presiunii asupra structurilor operative ale IPJ Caraș-Severin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 4.635 de sancțiuni contravenționale, număr aflat în scădere cu 2,3% față de anul precedent. Dintre acestea, aproape 1.500 de sancțiuni au fost aplicate pentru apeluri false sau abuzive, un fenomen care continuă să afecteze eficiența intervențiilor de urgență.
Analiza apelurilor primite prin 112 a relevat faptul că 30,7% dintre sesizări nu s-au confirmat, aspect care subliniază importanța utilizării responsabile a acestui serviciu destinat exclusiv situațiilor reale de urgență.