Reamintim tuturor deținătorilor de locuri de parcare de reședință din Moldova Nouăfaptul că data de 31 martie este termenul limită pentru achitarea taxei anuale și reînnoirea autorizației. După această dată, locurile pentru care nu s-a efectuat plata vor fi declarate disponibile. Începând cu 1 aprilie, locurile rămase neplătite vor fi redistribuite către solicitanții aflațipe lista de așteptare, în ordinea cererilor înregistrate. Fostul utilizator își pierde dreptul asupra locului de parcare și va putea depune o nouă cerere, care va fi soluționată ulterior. Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Moldova Nouă. De asemenea, conform Regulamentului privind utilizarea parcărilor publice de reședință/domiciliu situate pe domeniul public al orașului Moldova Nouă, sunt importante următoarele aspecte: – obligația și responsabilitatea de a reînnoi contractul anual în intervalul calendaristic 1 ianuarie – 31 martie revine în exclusivitate solicitantului; – Serviciul Patrimoniu -nu are obligația de a atenționa în scris beneficiarii locurilor de parcare referitor la necesitatea reînnoirii, până la data de 31 martie, contractului anual.care va fi soluționată ulterior.
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281



