Aparatură vitală pentru spitalul din Moldova Nouă! Secția ATI așteaptă salvarea!

untitled design set 970x90 px

Secția ATI care ar urma să funcționeze la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă mai are nevoie de aparatură. Așa că administrația locală a scos la licitație și încă așteaptă ofertanți pentru o listă întreagă de aparate, valoarea lor fiind de aproape 2,7 milioane de lei. 

Proiectul a fost demarat în vara anului 2020, la scurt timp după debutul pandemiei de COVID-19. Tocmai în acest context, administrația locală de la malul Dunării a accesat fonduri prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 – Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Unele echipamente necesare au fost achiziționate prin licitații anterioare, dar cea mai mare parte a tehnicii medicale încă lipsește. În 22 ianuarie, Primăria Moldova Nouă a scos la licitație o listă întreagă de aparaturi pe care încă nu a reușit să le obțină pentru ca secția ATI să devină funcțională. Este vorba despre:

publicitate ziar expresb 1000x100
  • Pat ATI cu 4 motoare și accesorii – 5 buc. – valoarea estimată fără TVA: 207.830 de lei
  • Echipamente pentru laborator și analize medicale – valoarea estimată fără TVA: 723.398 de lei
  • Monitor pacient multiparametru – 5 buc. – valoarea estimată fără TVA: 416.160 de lei
  • Defibrilator cardiac – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 84.910 de lei
  • Ventilator portabil – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 108.224 de lei
  • CPAP cu accesorii – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 4.200 de lei
  • Concentrator O2, 10 l, cu accesorii – 3 buc. valoarea estimată fără TVA: 50.964 de lei
  • Aspirator secreții cu accesorii – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 11.239 de lei
  • Electro drop counter – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 8.910 lei
  • Aparat de anestezie – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 288.324 de lei
  • Aparat ventilare mecanica – 5 buc. – valoarea estimată fără TVA: 660.110 lei
  • Injectomate – 5 buc. – valoarea estimată fără TVA: 46.615 lei
  • Infuzomate – 5 buc. – valoarea estimată fără TVA: 22.276 de lei
  • Pulsoximetru – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 13.176 de lei
  • Videolaringoscop – 2 buc. – valoarea estimată fără TVA: 32.392 de lei
  • Electrocardiograf cu 12 derivații – 1 buc. – valoarea estimată fără TVA: 8.758 de lei
  • Laringoscop – 3 buc. – valoarea estimată fără TVA: 1.553 de lei

Ofertanții pot licita separat, pentru fiecare aparat în parte. Important este să poată asigura furnizarea, livrarea, punerea în funcțiune a echipamentelor și dotărilor medicale de specialitate, dar și instruirea personalului necesar.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 2 martie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/