Spitalul din Oravița: aparatură medicală de peste 6,8 milioane de lei

spital oravita

Se anunță noi investiții la spitalul orașului de pe Valea Carașului. Unitatea sanitară va fi dotată cu aparatură medicală modernă, printr-un proiect european accesat de administrația locală.

La spitalul din Oravița s-au făcut în ultimii ani investiții serioase în privința modernizării secțiilor, și dotării acestora cu aparatură medicală performantă. Meritul este, deopotrivă, a conducerii unității medicale și a administrației condusă de primarului Dumitru Ursu, care răspunde cu promptitudine la fiecare solicitare venită din partea spitalului.

Modernizările care s-au făcut în ultimii ani la spitalul din Oravița s-au realizat, atât prin proiecte europene, cât și cu fonduri de la bugetul local. În urma acestor alocări financiare substanțiale, confortul pacienților, precum și cel al personalului medical, a crescut considerabil.

Investițiile nu se opresc însă aici. Primăria Oravița vine cu noi dotări pentru spitalul din oraș, demarând procedura de licitație publică pentru furnizarea de aparatură și echipamente medicale în vederea dotării ambulatoriului integrat, o clădire nouă care se ridică acum în curtea unității medicale, tot pe bani europeni, accesați de echipa de la Proiecte Europene a primarului Dumitru Ursu.

Este vorba despre o listă lungă de dotări, printre care: echipamente de tomografie computerizată, echipamente de radiologie cu braț C, ecografe, defibrilatoare, detector de vene, holtere, sisteme testare efort, ECG, monitor funcții vitale, electrocauter, otoscop, oftalmoscop, videocolonoscop, microscop, pachet electrochirurgie cu sigilare vasculara, instrumentar, targă transport, aparatură pentru proceduri balneo și recuperare medicală, mobilier etc. Valoarea estimată a investiției este de 6.891.901 de lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul licitației este 11 aprilie, conform anunțului lansat în SEAP de Primăria Oravița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/