FOTO: Află aici cât costă investigația RMN!

Secția de Imagistică – Rezonanță Magnetică a fost inaugurată astăzi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în prezența oficialităților județene, care au finanțat achiziţionarea aparatului.

Investiția de peste 1,2 milioane de euro a Consiliului Județean în secția de imagistică și în achiziția aparatului de investigații cu rezonanță magnetică nucleară a fost finalizată. Pacienții Spitalului Județean de Urgență nu mai sunt nevoiți să meargă în alt județ pentru a face un RMN.

”De când suntem noi, Consiliul Județean, proprietarii Spitalului Județean, am dus o politică investiționară alertă. Practic, am investit aici peste 1,6 milioane de euro. Sigur, principala investiție este această secție pe care astăzi o inaugurăm și vom continua în acest sens”, a declarat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Aparat de ultimă generație
Aparatul de ultimă generație aduce mai multe elemente decât alte RMN- uri existente în zonă. Reșița poate fi considerată, în acest sens,  un punct de referință în diagnosticul investigațional din zona de vest a țării. Potrivit  oficialilor, aparatul din oraș este net superior celui deținut de Spitalul Județean de Urgență de la Timișoara.

”Prin acest aparat, Spitalul Județean se ancorează în realitățile și la valorile europene. Spun acest lucru pentru că, de acum, diagnosticul de prezumție se transformă în diagnostic de certitudine. Asta crește atât gradul de satisfacție a pacientului, care e diagnosticat foarte rapid, cât și a medicului care își înlătură niște incertitudini și frământări”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență, Dumitru Secășan.

Ce presupune o investigație RMN
Investigația RMN este una noninvazivă, nu este nocivă și poate fi repetată de câte ori este nevoie. Singura restricție pe care o impune aparatul este aceea că nu pot beneficia de acest sistem de diagnosticare magnetică cei care au implanturi metalice în organism.

La această nouă secție a spitalului vor lucra doi medici de specialitate și trei asistenți medicali care au fost pregătiți la cel mai recunoscut centru medical de imagistică din țară, NeuroMed Timișoara. Începând cu luna viitoare, pacienții spitalului vor putea beneficia de investigație imagistică.

Până anul viitor, însă, când se va face un nou contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pacienții fi nevoiți să achite costul integral al consultației, adică vor plăti 400 de lei pentru investigarea unui segment al corpului, plus 150 de lei pentru substanța de contrast folosită.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157631635737608″]

Comments

  1. Bot Lenuta says:

    Este foarte bine ca s-a adus si la noi in judet este o investitie buna,dar un bolnav de cancer cu handicap si o pensie de boala mica,cum poate plati atatia bani?Banuiesc ca trebuie sa-si faca mai multe investigatii,nu?Astept un raspuns daca se poate.Multumesc.

  2. Anonim says:

    Avem RMN de 1.2 milioane de euro ,iar cazurile grave trebuie sa mearga la Tm unde platesc 600 de lei pt o investigatie de urgenta,pentru ei nu este curent . Doar pacientii vip au acces la o consultatie de altfel normala si gratuita,restul sa plateasca in alta parte . Sa le fie rusineeee !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/