Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a fost dotat cu un aparat unic în vestul țării. Este vorba despre un analizator automat de imunologie, cu ajutorul căruia poate fi determinată cantitatea de anticorpi, produși de organismul uman ca răspuns la infecția cu SARS-CoV-2.
Dispozitivul permite determinarea cantității de anticorpi de tip IgG neutralizanți-protectori din probele pacienților care au fost infectați cu noul coronavirus și care s-au vindecat. Astfel, se poate stabili dacă plasma prelevată de la un donator care a avut Covid-19 îndeplinește criteriile necesare donării și poate fi folosită pentru administrare în tratamentul unor pacienți internați în spital.
„Până acum, plasma de la pacienții ce au trecut prin boală și care era prelevată la Centrul de Transfuzii din Timișoara, era trimisă la Institutul Național de Hematologie Transfuzională din București pentru a se stabili dacă poate fi folosită sau nu. Se pierdea timp prețios cu trimiterea, analiza acesteia și obținerea răspunsului. Acum, determinarea cantitativă se poate face la noi, în laboratorul spitalului. Vorbim de un aparat ultra-performant”, a spus dr. Delia Dogaru, medic primar Medicină de Laborator, responsabil analiză în cadrul Compartimentului de Imunologie de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Metoda folosită este una automatizată și se bazează pe chemiluminiscență, care permite evidențierea anticorpilor neutralizanți-protectori. Rezultatele obținute prin prelucrarea serului sau plasmei sunt exprimate cantitativ. Pentru a putea fi eligibilă, plasma recoltată de la donator trebuie să aibă o valoare de cel puțin 40 AU/ml. Aparatul poate să analizeze 100 de probe în același timp, iar rezultatul se obține în 40 de minute.
„Analizatorul automat de imunologie oferă un screening pentru potențialii donatori. Practic, într-un interval foarte scurt de timp, putem spune dacă plasma convalescentă, prelevată de la foștii pacienți, îndeplinește criteriile necesare. Cu alte cuvinte, dacă persoana de la care a fost recoltată poate deveni donator de plasmă imunizată, adică să aibă o cantitate suficient de mare de anticorpi neutralizanți. Din păcate, nu toți cei care au avut Covid-19 au suficient de mulți anticorpi neutralizanți”, a mai spus dr. Delia Dogaru.
Sensibilitatea acestei metode de testare depășește 97%. Mai mult, avantajul folosirii analizatorului automat de imunologie pentru determinarea cantitativă de anticorpi IgG este acela că tehnologia utilizată este specifică unui singur tip de coronavirus, fără a se putea produce interferențe din aceeași familie de viruși. Acest tip de analiză este una dintre cele mai dezvoltate tehnologii imunologice existente. Dispozitivul a fost donat de Clubul Rotary Timișoara.