Lucrările au ajuns la stadiul de 80%. Rețeua de apă a comunei Naidăș ar trebui să fie gata anul viitor.
Prin investiția în valoare de 9,1 milioane de lei finanțată prin PNDL 2, apa este captată prin trei foraje după care, prin pompare, ajunge în două bazine. De aici, prin cădere, alimentează localitățile Naidăș și Lescovița. Pe scurt, asta prevede proiectul demarat mai demult și care a avansat destul de greu fie din cauza creșterii prețurilor, fie din cauza greutăților întâmpinate de constructor. Primarul Marius Pohanka însă speră că lucrarea se va finaliza în actualul termen, rezultat după prelungiri repetate ale termenului inițial. Asta deoarece magistrala de apă a fost deja introdusă și recepționată, după care a demarat realizarea racordurilor în baza unui al doilea proiect.
„Racordurile la rețeaua de apă sunt gata. Mai este de lucru la stațiile de pompare, care trebuie echipate, la stația de epurare montată în procent de 80% și pe o porțiune de 300 m unde rețeaua trebuie refăcută întrucât a fost stricată de precipitații. Se mai lucrează și la subtraversări. În cursul anului viitor ar trebui să fie gata. Mai trebuie să facem racordurile și la rețeaua de canalizare, pe care intenționăm să le facem printr-un alt proiect”, a spus Marius Pohanka pentru Express de Banat. La finalul lucrărilor, Primăria Naidăș vrea să bată palma cu o societate care să se ocupe de administrarea și întreținere acesteia. Până atunci însă mai e de lucru.