Apa și canalizarea la Comorâște, gata anul viitor. Brezon și Surducu Mare, mai așteaptă!

alexandru sporea

Suma accesată de Primăria Forotic pentru infrastructura de apă și canal rezolvă doar parțial nevoile comunității.

Locuitorii din satul Comorâște vor avea apă la robinete și vor fi racordați la sistemul de canalizare, până vara viitoare. Parțial, și localitatea Forotic va fi racordată la apă și canalizare. Primarul Alexandru Sporea (foto) spune că și-ar fi dorit ca întreaga comună să beneficieze de o astfel de investiție, însă suma de 22 de milioane de lei, accesată de administrația locală printr-un program național, a fost insuficientă.

Avem în lucru proiectul pe «Anghel Saligny» privind înființarea rețelelor de apă și canalizare în Comorâște și, parțial, în localitatea Forotic. Stadiul lucrării este de 50% la această oră, după estimările mele. Rețelele de apă sunt introduse integral la Comorâște și, parțial, și cele de canalizare. S-au efectuat lucrări și pentru aducțiunea de apă, pentru că vom aduce apa de la Forotic, iar stația de epurare va fi montată în localitatea Comorâște. Avem deja trei kilometri de țeavă din Comorâște spre Forotic și, credem noi, dacă iarna va fi blândă, vor încheia lucrarea în primăvară”, a declarat Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.

Și pentru că prin această lucrare se rezolvă doar parțial problema apei și a canalizării în comună, Sporea a făcut deja primii pași în vederea atragerii de fonduri noi pentru extinderea proiectului și în celelalte localități, Brezon și Surducu Mare.

„Am depus deja proiectul la Administrația Fondului de Mediu și pentru satele Brezon și Surducu Mare, dar și pentru a finaliza lucrarea la Forotic. Așteptăm un răspuns. Nu știm în ce măsură vom primi finanțare sau dacă suma pe care am putea să o obținem ne va ajunge pentru a racorda la utilități întreaga comună”, a adăugat Sporea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/