Apă la robinetele din satul Mal! Valea Bistrei intră în șantiere!

Banca Mondială a aprobat deja proiectul prin care sătenii din Mal se vor putea alinia civilizației. În mai puțin de un an vor fi demarate lucrările pentru implementarea rețelei de apă.

Proiectul pentru implementarea rețelei de apă în satul Mal a fost deja confirmat, iar autoritățile locale din Valea Bistrei nu mai așteaptă decât finalizarea documentelor necesare pentru a putea da drumul la licitații. Odată stabilit câștigătorul care se va ocupa de lucrări, se va realiza și planul după care acestea vor fi demarate.

„Am primit confirmarea că proiectul a fost aprobat de Banca Mondială. Este un proiect făcut prin CNI. În următoarele trei luni vom termina toate documentele necesare, se va ține o licitație pentru desemnarea câștigătorului care va realiza lucrările și sper ca până la sfârșitul anului să reușim să le demarăm”, a explicat edilul-șef Luca Mălăiescu.

Aproape 280 de locuitori se vor bucura de această investiție care constituie practic un pas înainte spre modernizarea localităților din Valea Bistrei. Cu toate acestea, introducerea rețelei de apă nu este suficientă pentru ca sătenii din Mal să ajungă să trăiască în condiții europene. Tocmai de aceea, este necesară și implementarea lucrărilor la rețeaua de canalizare, investiție amânată însă, cel puțin pentru moment, din cauza fondurilor reduse de care dispun autoritățile locale.

„Este dureros că suntem la început de mileniu trei și iată că nu putem să beneficiem, nu ne putem permite să folosim apa și să ne bucurăm de aceste facilități. În prima fază va fi vorba doar despre o rețea de apă și asta pentru că, din partea Consiliului Local cofinanțarea este foarte mare. Toată investiția se ridică la șapte sute de mii de euro, vom avea aproximativ 150 de mii de euro de pus de la bugetul local, o sumă foarte mare pentru noi. Nu ne-am putut permite să facem în același timp și apa, și canalizarea”, a mai menționat edilul-șef din Oțelu Roșu.

Foto: arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/