Apă la program pentru locuitorii unei comune din Caraș-Severin!

man holding his hand under opened tap without water. shutdown of water supply for non payment or during repair work of the central system.

Din cauza secetei, debitul izvoarelor din care se face captarea apei pentru alimentarea comunei Mehadia a scăzut atât de mult încât robinetul rețelei publice se deschide doar de două ori pe zi.

Localnicii din Mehadia primesc apă cu porția de mai bine de o săptămână, după ce sursa de alimentare, Izvorul Sfârdin, și-a înjumătățit debitul. Probleme sunt și în satul aparținător comunei, la Valea Bolvașnița, unde, deși nu s-a dat încă drumul la rețeaua publică, oamenii folosesc apa din fântâni, multe dintre acestea cu debite insuficiente din cauza perioadei lungi de secetă.

Pârâul Sfârdin, de unde se alimentează localitatea Mehadia, și-a înjumătățit debitul, așa că avem probleme cu apa în localitate. De fapt, probleme sunt în toată comuna, nu doar aici. Ploile sunt prea puține și nu reușim să acumulăm suficientă apă în bazinele de captare. La Valea Bolvașnița nu am dat drumul la rețea, dar aici până acum au funcționat acele captări individuale ale oamenilor, dar și acestea au secat. E o secetă cu care nu ne-am mai confruntat de mult. La Plugova și Globurău am reușit, în schimb, să aducem situația spre normal, în sensul în care am suplimentat cantitatea de apă din captare, iar supra plinul l-am direcționat tot în bazinul de distribuție, deci nu mai pierdem niciun strop de apă.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.

Pentru a nu închide de tot robinetul la Mehadia, autoritățile locale au convenit ca rețeaua publică să funcționeze după un anumit program, dimineața și seara, cu recomandarea ca cetățenii să folosească apa doar pentru uzul casnic. Grigore Bardac este conștient că măsura nemulțumește populația, însă spune că, momentan, nu există nicio altă variantă.

„Noi încercăm să acoperim intervalele orare de vârf, adică dimineața, între 7.00 și 10.00, și seara, de la 18.00 la 22.00. Acum, bineînțeles, aceste intervale pot să sufere modificări, pentru că dacă seacă de tot pârâul, cum am avut două zile săptămâna trecută, nu avem ce face, este peste puterea noastră. Sper ca oamenii să fie înțelegători și să dea dovadă de solidaritate, de spirit civic, pentru că apa pe care o avem trebuie să o folosim pentru strictul necesar, nu pentru spălatul mașinilor sau udatul grădinilor.”, a mai precizat edilul comunei Mehadia.

Din toamnă, ar urma să înceapă lucrările pentru o nouă aducțiune la Mehadia, lucrarea aflându-se momentan ridicată în sistemul de achiziții publice, potrivit primarului Grigore Bardac: „Apa este cea mai mare problemă a mea. Am știut de la bun început și sper să duc la sfârșit proiectul de apă și canal în Mehadia, cu aducțiune nouă, pentru că vom face captarea de la Băile Herculane, care are ca și sursă Lacul Prisaca, care are un volum însemnat de apă, și atunci nu vor mai fi probleme cu cantitatea de apă. Dar până când vom reuși să punem în practică proiectul acesta va mai dura. Lucrarea este pe SICAP, în luna august e final de licitație, după care urmează o lună sau două de contestații și sper ca în toamnă, din octombrie, să ne apucăm și de lucrări”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/