Primăria Comunei Mehadia invită toți proprietarii ale căror terenuri au fost înscrise eronat în domeniul privat al comunei sau în amenajamentul pastoral, în urma lucrărilor de cadastrare, să participe la o ședință, în vederea identificării soluțiilor legale pentru înscrierea acestor suprafețe în sarcina proprietarilor de drept.
Ședința cu proprietarii de terenuri intabulate eronat pe UAT Mehadia, va avea loc în data de 10 octombrie 2025, ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei Mehadia.
În cadrul acestei întâlniri, proprietarii sunt rugați să vină cu următoarele acte: cartea de identitate , documentele vechi de proprietate (oricare ar fi ele), documente de moștenire, succesiune, cumpărare, etc., prin care își vor putea dovedi proprietatea. Persoanele vizate sunt rugate să dețină asupra lor și documentele cadastrale actuale.