La Palatul Cotroceni a avut loc recepţia pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Recepţie prin care Băsescu Traian, cu câteva pahare în nas, şi-a luat la revedere de la ştăbărimea acestei ore de la noi din ţară. Cu Lidia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie, sub privirea domnului Pricop, infractor, având funcţia de ginere. Astfel, am avut ocazia să privim un tablou inedit din această perioadă: un înalt magistrat de la noi, faţa în faţă cu un cercetat penal. Pe Băsescu nu-l mai punem la socoteală, că n-avem probe. Dar ochiul lui vigilent părea a spune: Ai grijă cucoană, eu te-am pus… Femeia s-a lăsat pupată şi a clipit complice. După care, Băsescu Traian, care-l pierduse între timp pe ginere-său, l-a regăsit ca într-o familie desăvârşită. Pe Bercea Mondial nu l-am văzut la recepţie, nu ştim de ce, că doar şi el e rudă cu Băsescu. Se pare că această calitate a fost suficientă pentru a fi invitat la recepţie. Altă recepţie a avut loc la Sibiu. Preşedintele ales, Iohannis, şi-a dat demisia din funcţia de primar al Sibiului. Atmosfera a fost una caldă. Consilierii locali au inventariat rapid cererile locative ale primarului şi au promis că le vor lua, la fel de rapid, în discuţie. De ce şi-a dat Iohannis o demisie demnă? Se speculează două motive: unu, ca să scape de incompatibilitate, şi doi, poate leafa de primar era nesemnificativă faţă de cea de preşedinte. Nu ştim dacă s-a plâns la despărţire. Credem că nu. Aa, să nu uităm: la recepţia de la Cotroceni, premierul Ponta nu a participat, iar Liviu Dragnea, care a fost, a şi plecat după vreo oră. Probabil nu i-a plăcut şampania. Alte evenimente nu au avut loc sau nu avem noi cunoştinţă de ele. Nu s-a îmbătat nimeni vizibil. La întâlnirea cu FMI-ul, Victor Ponta a reiterat obiectivele bugetului din 2015. Cei de la FMI au dat din umeri şi şi-au îndreptat atenţia spre Ucraina şi Republica Moldova, ţări mult mai interesante pentru ei decât România. Deci, nu ne măresc taxele şi impozitele, iar scăderea CAS-ului rămâne bătută în cuie, nu cum cârâie opoziţia. Atitudine subversivă, căreia Ponta i-a dat o lovitură de moarte. Pensiile şi salariile se vor mări, aşa cum a stabilit guvernul, că sunt bani. Excedentul bugetar permite plata tuturor arieratelor, ca şi banii bugetarilor, câştigaţi în instanţă. Anul nou, semne bune are.