Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

1989 anul revolutiilor europene

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 de ani. Conferința internațională „1989, anul revoluțiilor europene în memoria colectivă” reunește istorici, cercetători și martori ai evenimentelor revoluționare din Europa de Est, oferind o perspectivă diversă asupra unei perioade definitorii pentru istoria contemporană.

Evenimentul, organizat între 22 și 23 noiembrie, marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, simbol al luptei pentru libertate și democrație. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să descopere cum evenimentele din 1989 continuă să influențeze memoria colectivă și realitățile europene.

Desfășurată la Sala Adam Müller Guttenbrunn și alte locații din oraș, conferința include comunicări și dezbateri pe teme precum căderea regimurilor comuniste în Europa de Est; Revoluția din 1989: între memorie și controversă sau rolul Timișoarei în transformările Europei de după 1989.

Printre invitați se numără cercetători de renume din Cehia, Polonia, Bulgaria, Albania și Republica Moldova, dar și personalități românești precum prof. dr. Sorin Bocancea, Andrei Ursu și Christian Mititelu. Sesiunile vor aborda subiecte cheie, de la semnificația simbolică a Revoluției Române până la influența sa asupra regiunii.

Pe lângă sesiunile academice, participanții vor putea vizita expoziția „Jan Palach. 1969. Torța vie”, adusă de Institutul pentru studiul regimurilor totalitare din Praga. Totodată, vor avea loc lansări de carte, printre care „Religia clandestină în documentele poliției secrete”, și discuții despre rolul religiei în perioada comunistă. Accesul la conferință este gratuit. Programul detaliat poate fi consultat AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/