Anul 2022 a fost, spun meteorologii, cel de-al 3-lea ce mai cald din istoria măsurătorilor. Au fost și premiere în emiterea de coduri de caniculă. Printre cele mai timpurii avertizări de instabilitate atmosferică a fost emisă în Banat.
În data de 30 iulie 2022, a fost emis primul cod roşu de instabilitate atmosferică accentuată şi vânt puternic, valabil pentru orele 15:00-20:00, pentru 4 judeţe din vestul ţării: Caras-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.
În vara 2022 a fost emis cel de al-II-lea cel mai timpuriu cod roşu de caniculă în ţara noastră, în intervalul 30 iunie -1 iulie, pentru zonele joase din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud din vestul și nord-vestul ţării.
Temperatura medie anuală a fost, 2022, de 11.77°C, iar abaterea termică de 1.55°C faţă de media perioadei 1981-2010. Cei mai călduroşi 5 ani din perioada 1900-2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012-2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confimă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră.
„Perioada 1991-2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0.5°C la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981- 2010. La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior.
Anul 2022 a înregistrat în 9 luni, abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, în ordine descrescătoare fiind în lunile februarie şi decembrie/+3.1°C, urmate de noiembrie / +2.6°C, august/ +2.0°C, iunie/ +1.8°C, iulie/ +1.7°C, octombrie/ +1.6°C, ianuarie/ +1.3°C si mai/ +0.4°C”, a transmis ANM.
Decembrie 2022 a fost a-III-a cea mai călduroasă lună decembrie din 1961 şi până în prezent. Cea mai mare valoare a temperaturii maxime a aerului a fost de 39.8°C şi s-a înregistrat la Săcuieni (jud. Bihor) în data de 1 iulie 2022. La Bucureşti, cea mai mare valoare a fost de 36.2°C şi s-a înregistrat în data de 30 iunie 2022 la staţia meteo Bucureşti-Filaret.
În anul agricol 2021- 2022, respectiv intervalul 1 septembrie 2021 – 31 august 2022, s-au înregistrat 9 luni secetoase, cantitățile medii de precipitații fiind între 44 – 45% (martie şi iunie 2022) până la 52 – 89% (septembrie, octombrie şi noiembrie 2021, ianuarie, februarie, mai şi iulie 2022) din normele climatologice lunare. Cantitatea medie anuală de precitaţii a fost de 528,9 l/mp, cele mai mici valori anuale (sub 450 l/mp ceea ce semnifică un regim pluviometric secetos şi excesiv secetos) în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Banat, Crişana și în centrul Transilvaniei.