Antrenamentele lui Vaştag l-au făcut KO!

Pugiliștii Clubului Sportiv Municipal din Reșița s-au întors recent din stațiunea Secu unde au efectuat un stagiu de pregătire intensă, pe care nu toţi sportivii l-au încheiat cu bine.

Sub coordonarea multiplului campion mondial, Francisc Vaștag, pugiliştii reşiţeni s-au pregătit o perioadă în sistem centralizat, astfel încât să se prezinte la competiţiile de anul acesta în cea mai bună formă. Feri şi ceilalţi antrenori au pregătit un program foarte solicitant, unul dintre sportivi preferând să fugă din cantonament decât să tragă din greu. Nu a recunoscut adevăratele motive pentru care a plecat din programul lotului, ci a dat vina pe condiţiile de cazare şi masă, care nu s-ar fi ridicat la pretenţiile lui. Consecinţele sunt dintre cele mai grave, pentru că Alexandru Luciu a fost suspendat de conducerea clubului reşiţean.
“În proporție de 99 la sută a fost foarte bine. Am avut însă o abatere disciplinară. Alexandru Luciu nu a vrut să rămână în cantonamentul de pregătire, chipurile că nu sunt condiții optime și a plecat acasă. Este suspendat acum din viața sportivă, de la clubul nostru. Este o abatare gravă și nouă nu ne trebuie asemenea elemente”, a precizat antrenorul Gheorghe Radu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/