În apropierea Paștelui, Bazinul Olimpic din Reșița își ajustează programul, oferind câteva zile de pauză, atât sportivilor, cât și celor care aleg înotul ca formă de relaxare. Conducerea anunță un orar special.
Paștele aduce câteva zile de liniște și la Bazinul Olimpic din Reșița, unde programul se modifică pentru ca angajații și iubitorii înotului să se poată bucura de momentele dedicate familiei și tradițiilor.
Ca în fiecare an, activitatea se reorganizează astfel încât angajații și utilizatorii să se poată bucura de câteva zile de odihnă. În ajunul sărbătorii, joi 9 aprilie, bazinul va fi deschis până la ora 21:00, după care porțile se închid de vineri, 10 aprilie, până luni 13 aprilie, inclusiv. Programul revine la normal de marți 14 aprilie, accesul fiind permis, cu începere de la ora 07.00.

„Mulțumim tuturor celor care au ales să spună da mișcării în apă și au pus sănătatea pe primul loc, dar și felicitări sincere sportivilor și antrenorilor care dau dovadă zilnic de perseverență, pasiune și implicare totală în ceea ce ceea înseamnă acest minunat sport. Este o onoare pentru noi să fim, de fiecare dată, pe podiumul învingătorilor, iar asta ne demonstrează că Reșița poate face lucruri excepționale. Desigur că nu uităm nici de colegii noștri, cei care trudesc zilnici pentru ca bazinul să rămână în condiții optime de funcționare, cei care fac ca totul să fie impecabil. Și eu știu ce înseamnă calitatea și profesionalismul, astfel încât fiecare vizită la complexul olimpic să fie o experiență de neuitat, în cele mai bune condiții. Vă dorim Paște fericit și zile pline de lumină și să ne revedem cu bine, după sărbători!”, a transmis Laurențiu Plestici, șef serviciu Bazin Olimpic Reșița.