Anormalitate ca normalitate. Bonus, furăciunile graţiate

Îmi este din ce în ce mai clar că ţara asta se va identifica pe mapamond ca loc de naştere şi de impunere a unei stări de fapt anormale ce va fi obligatoriu a fi însuşită de cetăţeni drept normalitate. Să mă explic. Precedentul preşedinte al Republicii îşi îndemna compatrioţii (şi nu supuşii, cum crede majoritatea putorilor din politică) să meargă la lucru în străinătate, dacă nu le convine viaţa din România. Mai exact, să-şi ia lumea-n cap. Şi îndemnul său a fost ascultat. Avem circa patru milioane de emigranţi, locul doi după Siria. Numai că, în Siria este război. La noi este un război mascat al hoţilor de la putere cu propriul popor. Şi nu mă refer la ăştia de acum ci, la toţi nemernicii ce s-au perindat pe la Cotroceni şi Victoria. Slujiţi cu osârdie de şefuţi de prin teritoriu, în special prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene. Toţi ăştia au pus ţara pe butuci. De ce consider că trăim într-o ţară ce şi-a făcut unică lege din a respecta anormalitatea? Vin cu exemple. Şeful partidului de guvernământ este condamnat la trei ani de închisoare. El conduce însă ţara. Tot el are o avere ce nu poate fi justificată nici dacă tot neamul lui ar fi lucrat la buget încă de pe vremea lui Burebista. Fostului preşedinte i se tot reproşează că a vândut flota pe nimic. Flota nu mai este, nici el nu mai este preşedinte dar, românii nu au primit un răspuns clar asupra problemei. Urlă toată media despre defrişările pădurilor. Se taie în continuare. Pe semnătura lui Adrian Năstase cu complicitatea actualilor. Avem aur dar, nu-l exploatăm până nu „se rezolvă” cu canadienii. Avem petrol, avem gaze, dar nimic al nostru. Muncim ca dincolo (cei care muncim) dar trăim de vreo zece ori mai prost. Marile lucrări de investiţii şi diverse contracte în valoare de milioane de euro s-au dat pe şpăgi imense. Îi prindem, îi judecăm şi dăm drumul la propaganda cu dosarele politice. Nu dezincriminăm corupţia dar îi graţiem pe corupţi. Furt, minciună şi cinism servite de aproape trei decenii poporului de o clasă politică ce nu are nimic sfânt în suflet. Doar îmbogăţirea proprie şi, tind să cred, punerea pe tavă a ţării oricărei puteri străine ce bagă adânc mâna în punga cu galbeni.

• Tweet
• Pin It