Anina, văzută prin prisma artei

Cartea – album “Anina – Steierdorf: Viziuni / Visionen” pune în evidență oamenii locului, mai ales minerii, care în ziua de astăzi nu mai există în zonă.

Editura Banatul Montan Reșița lansează un nou volum din seria dedicată celor mai importante localități ale regiunii. După succesul înregistrat de cartea – album ”Reșița: Viziuni = Reschitza: Visionen”, Forumul Democratic al Germanilor din Județul Caraș – Severin continuă această iniţiativă, cu un volum dedicat Aninei – Steierdorf-ului. Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla au avut calitatea de coordonatori și prefațatori, în ambele cazuri.

”Cartea descrie în paginile sale această localitate văzută prin prisma literaturii, a artei plastice, a fotografiei, toate punând de fapt în plan central oamenii locurilor, în primul rând minerii, care astăzi, din păcate, nu mai există”, a declarat președintele Formului German, Erwin Josef Țigla.

Volumul va apărea în aceste zile și urmează să fie lansat atât la Anina, cât și la Reșița, fiind cea de-a 53-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Cartea este editată cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţii Interetnice de pe lângă Guvernul României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/