Tânărul a făcut pasiune pentru filmul de animație produs în Japonia sau originar din această țară, devenind cu adevărat un creator de conținut.
Compune text în limba română, alcătuiește imagine și recreează în variante scurte, episoade întregi ale unor seriale de animație japoneze. Efortul este pe măsură, de pildă pentru un material de zece minute, lucrează aproape trei zile, ceea ce înseamnă crearea și scrisul scenariului, filmări și editări. Rezultatul muncii sale se află pe YouTube, pe canalul propriu intitulat Art of Pencil. Acolo unde a reușit să coaguleze o comunitate de peste 31.000 de urmăritori, iar cele 539 de video-uri au fost vizualizate de peste 7.600.000 de ori.
Spre deosebire de Statele Unite ale Americii și Europa, unde benzile desenate erau considerate ca fiind adresate copiilor, idee de care se încearcă o detașare în ultimii ani, în Japonia, manga-urile sunt foarte populare și se adresează unor categorii de vârstă mai largi, ajungând să fie urmărite și de adulți.
„Mi-au plăcut de mic benzile desenate care se difuzau la televizor pe vremea aceea. Și am rămas așa, cu amintirea lor, de fapt mi-am descoperit pasiunea de a vorbi despre ele. Este ceva nou în România. Aceste serii animate sunt create în mare parte în Japonia și s-au răspândit la noi, în Europa, în America. Tot privind, mi-am dat seama că aș putea să le povestesc pe scurt, să le explic, să le dau o interpretare proprie, să devină mult mai atrăgătoare. Se întâmpla în urmă cu vreo trei ani. Vorbesc despre fiecare personaj în parte, explic ce a fost în episoadele anterioare fiindcă lumea poate că nu ar înțelege dacă s-ar uita prima oară. Episoadele serialului de care mă ocup acum, apar de obicei o dată pe săptămână, duminica. Mai sunt seriale de mare întindere care s-au terminat de câțiva ani deja, doar că lumea continuă să se uite la ele. Este o adevărată cultură a anime-urilor în America. De acolo m-am și inspirat, bucuros că am descoperit felul în care mă pot exprima. Oamenii apreciază cum vorbesc, cum prezint o anumită serie chiar dacă ei nu au văzut-o niciodată.”
După absolvirea Facultății de Științe ale Comunicării, Marius Șeico a rămas în Timișoara, oraș care îl inspiră și îi transmite energia necesară pentru a crea. A împărtășit din ineditul acestei pasiuni pe care a descoperit-o în ultimii ani și care i-a adus extrem de multă satisfacție: „Îmi place Naruto, povestea tânărului ninja, serie japoneză scrisă și ilustrată de Masashi Kishimoto.
Cu toate că s-au împlinit deja 25 de ani de când a apărut, este una dintre cele mai bine vândute serii manga din toate timpurile. Wikipedia notează că sunt 250 de milioane de exemplare în circulație la nivel mondial în 47 de țări și regiuni, cu 153 de milioane de exemplare doar în Japonia și alte 97 de milioane în afară. Este o adevărată cultură fiindcă, de pildă, foarte multe din poveștile personajelor, sunt legate de istoria și mitologia Japoniei, și foarte multe elemente sunt conectate între ele. Mai ales pentru copii aceste anime-uri sunt extrem de educative.
Sunt adevărate lecții de viață, arată cum să-ți depășești limitele, cum să ai încredere în tine și multe alte lucruri pozitive. Foarte multă lume când aude termenul de «anime», asociază cu desenele animate banale, pentru copii, dar nu e deloc așa!”
Da, e o lume frumoasă, magică, o lume în care poți pătrunde simplu, de acasă, din fața calculatorului. Fiindcă, uneori Marius Șeico devine gazdă și stă de povești cu toți cei care doresc să afle mai multe despre seriale, animație, viața și cultura japoneză. Adică intră în direct, realizează așa numitele live-uri. „Cea mai mare comunitate care era online și minute bune mă asculta doar pe mine, a depășit 600 de utilizatori. Unii scriau, cu alții vorbeam, de fapt statistica YouTube arată că majoritatea sunt între 18 și 28 de ani. Știu că pot fi mulți copii, unii nu își dau vârsta reală când își creează conturi.
Dar, am avut semnale și de la adulți, români plecați în Italia, în Anglia, care privesc postările mele. Chiar mărturisea cineva că abia așteaptă noi episoade pe care le urmărește împreună cu familia, fiind conectat pe televizor. Adică, ei stau și mă privesc pe mine și munca mea, pe ecran. Asta a fost maxima apreciere de care am avut parte și fericit că pot să aduc oamenilor bucurie, satisfacție!”
Tânărul pasionat de animație spune că nu are niciun fel de emoții atunci când realizează sesiuni live, la întâlnirile cu publicul. Știe că atunci când ești „în lumea ta”, ai crescut în timp odată cu munca ta, deții informație și ești specializat în această nișă, imposibil să nu poți să faci față. „Vorbesc la fel cu fiecare, aș putea să dialoghez și cu 3.000 de oameni odată, la fel m-aș comporta. Asta vine și de la dorința mea din totdeauna de a mă exprima și nu știam ce să fac, cum să mă fac auzit. Poate de aici am și curajul acesta, de a mă lansa în discuții cu urmăritorii.”
Pentru a realiza aceste seriale în miniatură, fără îndoială, e nevoie de înzestrare tehnică. „Da, mi-am cumpărat un calculator foarte bun, un microfon profesional și o cameră de filmat. Am investit destul de mult în toate acestea, dar merită, pot realiza realiza ceea ce îmi place. Am amenajat și un colț din camera mea care să fie sugestiv, cu personaje din manga.”
Art of Pencil, canalul de YouTube al tânărului timișorean are și varianta în limba engleză, reușind să crească până în prezent și această comunitate la peste 1.700 de abonați. Spune că e foarte greu să te bați pentru un loc într-o lume unde concurența este mare, unde se lucrează în echipă de specialiști, unii fiind creatori de scenografii, alții de imagine și sunet. „Eu sunt singur și fac de toate, nu pot crea decât un video de vreo zece minute, la 3 sau 4 zile. Dar mi-am găsit oarecum și locul meu pe unde să mă strecor, încerc tot mai mult să evoluez.”
Cât despre intențiile de viitor, Marius Șeico spune că i-ar plăcea să continue aici, acasă, fiindcă „ușor, ușor se strâng tot mai mulți oameni conștienți că aceste anime-uri sunt interesante și nu niște banale desene animate. Cât privește varianta în engleză (limbă pe care mi-am perfecționat-o în ultima vreme) îmi doresc să cresc la 100-200.000 de abonați. Cei mai cunoscuți creatori de conținut din lume au milioane de abonați.”
Aceasta este povestea frumoasă a unui tânăr care și-a găsit propriul drum. Spune despre sine că în trecut era un introvertit, selectiv cu prietenii și neadaptat. Dar, odată ce a înlăturat un burnout cauzat de oboseală intelectuală, s-a refugiat în marea sa pasiune: universul manga-anime, structurând povești japoneze pentru mari și mici! Succes!