Până în 9 decembrie, ITM Timiș desfășoară o campanie de control privind managementul substanțelor chimice la angajatori din toate domeniile de activitate care utilizează la locurile de muncă substanțe chimice periculoase.
Inspecția Muncii este autoritatea competentă pentru controlul aplicării legislației de implementare a prevederilor Regulamentului REACH (Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice) în domeniul Securității și Sănătății în Muncă, prin Legea nr. 326/2013 de modificare a Legii nr.349/2007, privind reorganizarea cadrului instituțional în domeniul managementului substanțelor chimice.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Inspecția Muncii, prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, va efectua controale în acest domeniu la angajatori din toate domeniile de activitate care utilizează la locurile de muncă substanțe chimice periculoase. Firmele sunt chemate, astfel, „să asigure un echilibru adecvat între beneficiile utilizării substanțelor chimice și măsurile de prevenire și protecție față de potențialul impact negativ al acestora asupra lucrătorilor, a locurilor de muncă, a comunității și mediului.”
„Din punct de vedere al securității și sănătății la locul de muncă sunt importante: Regulamentul nr. 1907/2006 (REACH) și Regulamentul nr. 1272/2008 (CLP). Fișa cu date de securitate (FDS) reprezintă un document acceptat internațional, care cuprinde informații specifice, pentru utilizarea profesională în siguranță a substanțelor și amestecurilor periculoase. Regimul Fișelor cu date de securitate este prevăzut în art. 31 al Regulamentului 1907/2006 (REACH), în timp ce conținutul, formatul și alte cerințe sunt stabilite în Anexa II la același regulament.”, se arată într-un comunicat transmis de ITM Timiș.
În cazul încălcării prevederilor Regulamentului REACH, ITM va aplica sancțiuni și va sesiza Garda Națională de Mediu.