Andrei Plujar: „Voi face tot ce ține de mine pentru a nu vă înşela încrederea”

plujar andrei (2)

Președintele USR Caraș-Severin are asigurat locul în Parlamentul României, iar pentru următorii patru ani va ocupa un fotoliu în Camera Deputaților.

USR Caraș-Severin trimite în viitorul Legislativ un deputat. Este vorba despre Andrei Plujar, președintele filialei județene a formațiunii politice, care a reușit să obțină un mandat după redistribuirea acestora la nivel național. La aflarea veștii, Plujar a declarat că se simte onorat că
va reprezenta județul în Parlamentul României, subliniind că va încerca să nu-i dezamăgească pe alegătorii care duminica trecută i-au dat votul de încredere.

Încrederea  deosebită pe care mi-ați acordat-o mă onorează. Voi face tot ce ține de mine pentru a nu vă înșelă încrederea și pentru a da o voce puternică județului Caraș-Severin în Parlamentul României! Îmi doresc să exercit acest mandat astfel încât aceia care m-au ales duminică să fie mândri de votul lor, iar cei care nu m-au ales să fie mulțumiți de ceea ce voi susține pentru Caraș-Severin la București. Consider că sarcina mea ca deputat este să susțin respectarea legii și să apăr drepturile românilor. Vreau să mulțumesc voluntarilor, membrilor USR Caraș-Severin și mai ales alegătorilor care m-au susținut necondiționat și care au înțeles că viziunea mea este să păstrăm direcția corectă, europeană!”, a afirmat Andrei Plujar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/