Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Județean Caraș-Severin a numărat în 4 ani prea puține realizări ale președintelui Romeo Dunca, iar în revenirea lui Silviu Hurduzeu vede un real pericol!
Dacă Romeo Dunca și PNL au făcut mult prea puțin din ceea ce le-au promis cărășenilor în 2020, câștigarea alegerilor locale în Caraș-Severin de către PSD ar însemna întoarcerea firmelor de casă ale partidului și căpușarea banului public, așa cum s-a întâmplat în mandatul 2016-2020, avertizează Andrei Plujar.
„Cum poți tu să vii acum în 2024 și să ceri votul românilor, votul cărășenilor, în condițiile în care, în mandatul tău, 44% din bugetul de investiții al Consiliului Județean era căpușat de firmele de partid? Păi ăsta este viitorul în Caraș-Severin? Să ne întoarcem în feudalismul propus de PSD? Asta face PSD!”, susține candidatul ADU pentru funcția de președinte al Consiliului Judedețean Caraș-Severin.
Andrei Plujar mai spune că Silviu Hurduzeu, candidatul PSD, actualmente deputat în Parlamentul României, nu e exponentul răului dintre social-democrați, numai că, în spatele său, sunt alții care comandă și care vor să pună mâna pe fondurile Consiliului Județean.
„Silviu Hurduzeu nu trebuie menajat! Pentru că nu avem niciun motiv să-l menajăm. Se înconjoară de astfel de oameni. Ăsta este PSD! PSD este un grup infracțional organizat! N-am nimic cu Silviu Hurduzeu, dar oamenii ăștia din jurul său vor căpușa în continuare Consiliul Județean, chiar dacă el va fi pasiv. Tocmai asta este problema că este prea pasiv cu oamenii din jurul său, iar lupii ăștia tineri și flămânzi, coordonați de Sorin Grindeanu, pot să aibă o foamete chiar mai mare decât pe vremea baronului Mocioalcă!”, a adăugat Andrei Plujar.
(PE)