Andrei Plujar: „PNL spune adio la ultima fărâmă de liberalism rămasă în partid”

andrei plujar (2)
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Este de părere președintele USR Caraș-Severin cu privire la alegerea liberalilor de a participa pe listă comună cu social-democrații la alegerile europarlamentare din iunie.

PSD și PNL au convenit aseară ca alegerile locale să fie organizate în aceeași zi cu cele europarlamentare, adică cu patru luni înainte ca actualii aleși locali să-și încheie mandatul. Totodată, social-democrații și liberalii vor avea candidaturi comune la alegerile pentru Parlamentul European, programate pentru data de 9 iunie.

Președintele USR Caraș-Severin, Andrei Plujar, consideră că decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale nu este doar neconstituțională, din punct de vedere legal, ci și imorală, PNL devenind astfel partid satelit al PSD.

Să schimbi regulile jocului cu mai puțin de șase luni înaintea unui scrutin, asta arată disperarea coaliției de guvernare, în special a PNL-ului, care cu această măsură cred că își spune adio la ultima fărâmă de liberalism rămasă în partid. Este evident că devine partidul satelit al PSD-ului și, încă o dată, demonstrează că nu mai are nimic în comun cu alegătorii care i-au trimis în parlament”, a comentat Andrei Plujar.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liderul USR Caraș-Severin consideră că locul lăsat liber de PNL pe eșichierul politic de dreapta va fi preluat de Alinața Dreapta Unită în preferințele alegătorilor.

Alinața formată din USR, PMP și Forța Dreptei este singura soluție pe eșichierul politic de dreapta, având în vedere măsură luată de coaliția PSD-PNL, care este o măsură total neconstituțională și profund imorală. Sperăm ca cetățenii, într-un număr cât mai mare, să ne dea un vot de încredere și să vadă că noi suntem singura soluție din opoziție”, a subliniat Plujar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/