Andrei Plujar: Legea USR este un act de justiție socială!

plujar usr caras severin

Veste bună pentru pensionarii din Caraș-Severin anunțată de președintele filialei județene USR: merite recunoscute cărășenilor care au lucrat în condiții grele!

Senatul a adoptat cu majoritate de voturi, 96 pentru și 1 împotrivă, legea USR inițiată de parlamentarii USR Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău. Documentul este menit să ofere recunoaștere și sprijin celor care au lucrat în condiții de muncă grele, un pas spre corectarea unei nedreptăți flagrante din Legea pensiilor promovată de Guvernul Ciolacu, explică Andrei Plujar.

Potrivit acestuia, proiectul USR propune modificarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii și recunoașterea condițiilor deosebite și speciale de muncă pentru angajații ale căror condiții de muncă nu au fost normalizate, urmând ca aceștia să beneficieze în continuare de reducerea vârstei de pensionare și de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată.

„Reșițenii au lucrat în condiții grele de muncă în industria siderurgică, industria constructoare de mașini, cei mai mulți la CSR și UCMR. De asemenea, să nu uităm faptul că în județ avem mulți pensionari din domeniul mineritului. Să nu recompensezi aceşti oameni care au ridicat industria românească, ba mai mult să le tai drepturile câștigate chiar cu prețul sănătății lor este o mare nedreptate. Mă bucur totuși că reușim să corectăm neregulile și așteptăm ca documentul să treacă de Camera Deputaților.”, a declarat președintele USR Caraș-Severin.

Legea USR nu este doar o propunere legislativă, ci un act de justiție socială, de a le acorda drepturile cuvenite celor care chiar au muncit în condiții grele, o inițiativă legislativă care nu face altceva decât să respecte principiul contributivității și să recunoască drepturile unor oameni care și-au sacrificat sănătatea și au trăit ani întregi expuși unor riscuri majore pentru a contribui la dezvoltarea acestei țări.

„Le-am făcut dreptate pensionarilor cu grupe de muncă. Legea noastră restabilește principiul că dacă ai plătit mai mult primești mai mult, iar perioada minimă de vechime valabilă la vârsta pensionării rămâne valabilă pe durata pensiei. Când Guvernul îi mințea pe oamenii care au muncit și își cereau drepturile meritate, noi i-am ascultat și i-am respectat și astăzi reușim împreună să facem dreptate”, afirmă vicepreședinta Camerei Deputaților, deputata USR Oana Țoiu.

Potrivit legii USR, drepturile de asigurări sociale trebuie să reflecte contribuțiile plătite de-a lungul carierei profesionale, ceea ce nu se aplică celor care au lucrat în grupe de muncă. Aceștia au fost obligați să plătească o contribuție suplimentară – inițial de 10%,  în prezent de 8% – pe toată durata activității lor, contribuție destinată să le ofere o vechime suplimentară, precum și multiplicarea punctajului lunar proporțional cu salariul obținut. Deciziile de recalculare primite în ultimele luni, cu reduceri ale pensiilor chiar și de peste 4.000 de lei, arată însă că acești oameni au plătit degeaba în plus, nu mai primesc ceva în schimb.

„Vorbim de mineri, vorbim de persoane care au fost afectate de radiații nucleare, de persoane care au muncit în condiții speciale. Am găsit soluția, am venit cu ea în Parlament. Nu s-a putut sesiune extraordinară în vară, dar chiar nu cred că mai putem aștepta încă trei luni pentru a repara aceste inechități. Am încercat să reparăm în comisii și situația persoanelor cu dizabilități care au ieșit la pensie și care au pierdut enorm pe noua lege a pensiilor. Acum trei zile, o persoană cu dizabilități a murit la scurt timp după ce a primit talonul cu o pensie micșorată substanțial. Atragem atenția PSD și PNL că nu mai putem să pierdem timp aici, în Parlament, jucându-ne cu timpul, cu drepturile și cu viața unor oameni!”, adaugă senatorul USR Irineu Darău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/