Președintele USR Caraș-Severin salută decizia Guvernului de a limita cumulul pensiei speciale cu salariul în sectorul public, considerând-o o reformă necesară, blocată ani la rând din motive politice.
Proiectul de lege care limitează cumulul pensiei speciale cu salariul în sectorul bugetar a fost adoptat joi, în ședință de Guvern. Acesta prevede ca persoanele care beneficiază de pensii speciale și aleg să rămână angajate la stat vor avea partea necontributivă a pensiei redusă cu 85% pe durata activității. Măsura are în vedere evitarea cumulului integral a două venituri provenite din fonduri publice și nu afectează situația persoanelor pensionate care desfășoară activitatea în sectorul privat.
Noua măsură este susținută de către deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, care precizează că aceasta reprezintă o reformă necesară, pe care formațiunea din care acesta face parte o promovează de mai mulți ani.
„Când PSD nu mai apără privilegiile, pensiile speciale chiar pot fi reformate. Interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul este o măsură corectă și necesară. Este o reformă pe care USR a susținut‑o constant în programul de guvernare și pe care românii o așteaptă de ani de zile. Nu vorbim despre o idee nouă, ci despre o normalitate pe care orice stat funcțional o aplică de mult timp”, a precizat liderul USR Caraș-Severin.
Parlamentarul critică însă modul în care astfel de inițiative au fost tratate în trecut, acuzând PSD că a blocat în repetate rânduri reforme similare.
„Problema reală este că această măsură a fost blocată repetat. De fiecare dată când s-a discutat despre tăierea privilegiilor, PSD a fost cel care a apăsat frâna. De fiecare dată când s-a pus problema echității în sistemul public, PSD a găsit motive să amâne, să complice sau să îngroape subiectul în comisii. Ani întregi, reforma a fost ținută pe loc de cei care au construit și protejat sistemul de sinecuri”, consideră deputatul.
În opinia sa, schimbarea de ritm în adoptarea măsurii are legătură cu actualele jocuri politice. Plujar remarcă că, după apropierea dintre PSD și AUR, proiectul a devenit rapid realizabil, subliniind, totodată, că „România are nevoie de o guvernare reformistă”.
„Și totuși, acum, brusc, după ce PSD și AUR au făcut front comun, proiectul devine realizabil. Ceea ce nu s-a putut luni întregi devine posibil în câteva zile. Ceea ce era prea sensibil devine urgent. Ceea ce era blocat devine prioritate. Nu pentru că s-a schimbat ceva în sistem. Ci pentru că s-a schimbat ceva în alianțele politice. România are nevoie de o guvernare reformistă, nu de un mecanism care protejează privilegii și sinecuri. În timp ce unii împing înainte schimbări necesare, alții au blocat ani la rând orice reformă reală și au apărat exact mecanismele care au ținut țara pe loc. Asta e diferența: unii livrează reforme, alții le permit doar atunci când le convine politic. Iar românii simt foarte clar cine a vrut schimbare și cine a apărat privilegiile până în ultima clipă”, a conchis liderul USR Caraș-Severin.