Reamenajarea zonei Piața Badea Cârțan din Timișoara

lucrari in zona piata badea cartan din timisoara

La finalul lucrărilor, vor fi realizate locuri de parcare civilizate, un culoar pentru tramvaie, iar străzile vor fi mai aerisite în zona Piața Badea Cârțan din Timișoara.

Primăria Timișoara dă startul unui amplu proiect de reconfigurare a zonei Piața Badea Cârțan. La finalul intervențiilor, accesul cumpărătorilor va fi mai facil și mai sigur, străzile vor fi mai aerisite, iar circulația tramvaielor nu va mai fi îngreunată de mașinile care circulă pe linii.

Astfel, de-a lungul liniei de tramvai, pe un tronson de peste 150 de metri, vor fi montate separatoare de trafic, care vor asigura o călătorie mai rapidă și mai eficientă cu tramvaiul. Totodată, în urma lucrărilor de reamenajare a zonei, vor rezulta în jur de 130 de locuri de parcare.

Am avut discuții și cu cei din piață, dar și cu cei care își fac cumpărăturile în mod frecvent în Badea Cârțan și am ajuns la câteva soluții pentru ca întreaga zonă să devină mai accesibilă tuturor. Este o zonă foarte tranzitată și tot timpul aglomerată și prin intervențiile pe care le facem acolo vrem să facilităm accesul timișorenilor în piață, fie că vin cu tramvaiul, mașina personală sau pe jos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Într-o primă etapă, începând de joi, sunt prevăzute lucrări pe un teren degradat, unde vor fi amenajate nouă locuri de parcare. Urmează intervenții în zona din spatele pieței, care, în prezent, este aproape blocată de microbuzele cu marfă. Lucrările presupun reparații la carosabil și reamenajarea locurilor de parcare.

Pentru executarea lucrărilor, traficul va fi restricționat în perioada 04 aprilie – 29 mai. Circulația rutieră va fi închisă pe breteaua rutieră existentă adiacent Pieței Badea Cârțan, tronsonul de drum cuprins între strada Simion Bărnuțiu și Splaiul Peneș Curcanul.

În cea de-a doua etapă, vor fi montate separatoarele de trafic și vor fi amenajate locuri de parcare în fața pieței, de o parte și de alta a liniei de tramvai.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/