Amplasamentul unui monument istoric important din Timișoara, în dezbatere publică

monument ostas

Amplasamentul Monumentului Ostașului Necunoscut din Timișoara va fi subiectul unei dezbateri publice care va avea loc săptămâna viitoare, fiind invitate să participe toate persoanele interesate.

Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara organizează, săptămâna viitoare, o dezbatere în cadrul căreia va fi analizat amplasamentul Monumentului Ostașului Necunoscut.

Pe 30 decembrie 1962 a fost amplasat în actualul Parc Central ansamblul statuar numit “Monumentul Ostașului Sovietic”, în onoarea trupelor sovietice “eliberatoare”, monumentul fiind creația sculptorului român Ion Vlad. După revoluție, printr-o simplă schimbare a plăcuței de pe postament, statuia a devenit “Monumentul Ostașului Necunoscut”, căzut în lupta împotriva trupelor bolșevice. Peste noapte, simbolistica respectivului amplasament a fost schimbată în sens invers, devenind spațiul public unde, cu ocazia fiecărui eveniment național relevant, politicienii, soldații și oamenii simpli îngenunchiază sau se închină în fața unui monument creat spre aducerea aminte a unor trupe invadatoare, care au generat suferință și tragedii neamului românesc”, transmit inițiatorii dezbaterii.

Evenimentul se va desfășura miercuri, 17 mai, începând cu ora 18.00, la Muzeul Apei din Timișoara. La dezbaterea publică vor participa reprezentanți ai autorităților publice, specialiști, oameni de cultură sau chiar simpli cetățeni pot să-și exprime opinia cu privire la soarta acestei structuri monumentale.

Ce facem cu acest monument controversat? Îl păstrăm nealterat ca o amintire a trecutului nostru întunecat? Îl mutăm la muzeu spre aducerea aminte? Sau ne complacem cu o falsificare a simbolurilor relevante pentru nația noastră de dragul de a nu supăra imperiul cotropitor! Vă așteptăm să luați parte la o decizie care poate avea o relevanță în ceea ce privește viitorul profil al orașului nostru”, detaliază organizatorii dezbaterii.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/