Amenzi pentru șantiere murdare, la Timișoara

stiri cu amenzi pentru santiere murdare la timisoara

Trei șantiere din Timișoara au fost amendate recent de polițiștii locali pentru mizerie, în urma unor controale.

Primăria Timișoara continuă să fie cu ochii pe șantierele din oraș. Instituția anunță că, recent, polițiștii locali au aplicat amenzi pentru trei șantiere murdare.

Pe șantierul de pe str. Circumvalațiunii, la nr. 1A, s-a aplicat o sancțiune contravențională de 2500 de lei pentru murdărirea carosabilului. De asemenea, deficiențele constatate trebuie remediate în termen de o zi. Peste drum, un alt șantier a fost supus unei verificări atente. Societatea care desfășoară lucrări a fost invitată la sediul DGPLT. Trebuind să aducă documente din care să rezulte trasabilitatea deșeurilor. Vor fi aplicate 2 sancțiuni pentru murdărire si neamenajarea drumului în incinta șantierului, de la rampa de spălare până la carosabil. Nici șantierul de pe bulevardul Nicolae Titulescu, numărul 5, nu a scăpat de atenția autorităților. Aici au fost aplicate 2 măsuri de sancționare contravențională cu amendă (2500 de lei fiecare) pentru murdărirea căilor publice la ieșirea din organizarea de șantier și pentru depozitarea deșeurilor direct pe sol”, a informat Primăria Timișoara.

Potrivit instituției, locațiile vor fi reverificate zilnic de echipele mixte de control din cadrul Poliției Locale Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/