Polițiștii locali din Timișoara au aplicat mai multe amenzi, în acest sfârșit de săptămână, pentru muzică dată prea tare. Printre cei arși la buzunare se numără un club din Piața Unirii, un bărbat care a făcut chef în apartament, precum și un altul care cânta la saxofon pe stradă.
Polițiștii locali din Timișoara au avut de lucru, în acest weekend, din cauza petrecăreților. Reprezentanții instituției informează că au primit mai multe sesizări din partea timișorenilor deranjați de muzica dată prea tare, atât în localuri cât și în apartamente.
Astfel, un club din Piața Unirii a primit o amendă în valoare de 1.500 lei pentru că a organizat un eveniment care a depășit limitele admise de zgomot. De asemenea, un timișorean a fost sancționat cu 200 lei, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, a dat muzica prea tare în apartamentul său de pe str. Al. Odobescu. Totodată, un alt timișorean s-a ales cu o amendă de 300 lei, după ce a făcut scandal pe B-dul Regele Ferdinand.
Mai mult, polițiștii locali au intervenit și pe str. Gh. Lazăr, unde locuitorii din zonă au reclamat faptul că un bărbat cântă la saxofon și deranjează liniștea. Acesta a primit o amendă de 200 lei, având în vedere faptul că nu avea nicio autorizație pentru a cânta pe stradă.
„Reamintim că se efectuează verificări și că se iau măsuri de sancționare a celor care tulbură liniștea publică și nu respectă orele de liniște, conform Legii 61/1991 republicată, iar timișorenii deranjați ne pot semnala astfel de fapte la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112”, a informat Poliția Locală Timișoara.