Amenzi de peste 900.000 de lei aplicate într-o singură zi în județul Timiș

Duminică, 29 martie, a fost, pe lângă zi de odihnă, ziua cu cel mai mare cuantum de amenzi înregistrat în săptămâna restricțiilor Ordonanței Militare 3. Patru persoane au încălcat măsurile de izolare și au fost sancționate cu amenzi de 20.000 de lei, iar 500 de persoane au primit amenzi pentru că nu au prezentat polițiștilor motivul deplasării.

Duminică au fost verificate de către polițiștii timișeni 2.307 persoane care se află în carantină. Dintre acestea, patru persoane nu respectau măsurile de izolare și au fost sancționate conform legii. Alte 500 de persoane au primit amenzi pentru încălcarea interdicției de circulație, polișiții acordând amenzi de 900.000 de lei.

Și jandarmii au fost pe teren

gif card de energie dacus 1000x100

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au verificat 153 de persoane aflate în carantinare, iar raportul transmis comunică faptul că toate persoanele au respectat măsurile. Cât despre amenzi, jandarmii timișeni împreună cu cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara au aplicat 120 de sancțiuni, în cuantum de 50.000 de lei. Motivul rămâne în continuare același: lipsa declarației pe proprie răspundere.

Astăzi urmează să se aprobe Ordonanța Militară 4. Conform noilor interdicții, toți cei care încalcă interdicțiile izolării și carantinării vor suporta cheltuielile încasate din amenzile date de organele de lege.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/