Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate în Caraș-Severin! Majoritatea pentru nepurtarea măștii de protecție

Weekendul trecut, 164 de societăți comerciale, precum şi 376 de mijloace de transport, dintre care peste 120 de mijloace de transport public în comun din Caraș-Severin au fost verificate de polițiști, întreg demersul având ca scop prevenirea răspândirii noului coronavirus. Din cadrul acţiunii nu au lipsit amenzile, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor pentru protecţie individuală.

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 72 de ore, cele 400 de efective au desfăşurat acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă și prevenirea răspândirii temutului virus fiind puse pe primul loc.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat un număr de 355 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 53.100 de lei, cele mai multe amenzi – 265 – având la bază nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv nepurtarea măști de protecție.

Întrucât scopul principal al acestor acțiuni se referă la prevenție, nicidecum la bifarea unui număr cât mai mare de amenzi, iată câteva din recomandările reprezentanților IPJ Caraş-Severin pentru a putea fi evitată sancționarea contravențională:

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicția cu privire la organizarea de evenimente private și să nu se expună la riscuri. Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere de la lege. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/