Amenzi de peste 11.000 de lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare

defocused blur of supermarket shelves
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Inspectorii sanitari-veterinari se află pe întreaga perioadă estivală în control. O atenție sporită se acordă unităților de alimentație publică din zonele turistice ale județului.

În scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, la nivelul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, au fost constituite mai multe echipe de control. Controalele inspectorilor au debutat în 26 iunie și se vor încheia spre finalul sezonului estival, în 3 septembrie, după cum precizează directorul DSVSA Caraș-Severin, Pavel Borchescu.

În vizorul inspectorilor DSVSA sunt, cu precădere, unitățile de alimentație publică din zonele turistice ale județului, respectiv cantinele, unitățile de tip catering, pizzeriile, cofetăriile, patiseriile, pensiunile, supermarketurile și magazinele alimentare.

De la debutul acestor controale și până în data de 11 iulie au fost verificate peste 50 de astfel de unități, în urma cărora au fost aplicate două amenzi.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„În perioada 26 iunie – 11 iulie au fost verificate 53 de unități, cum ar fi pizzerii, cantine, cofetării patiserii, supermarketuri și magazine alimentare. Pentru neconformitățile constatate, respectiv depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, monitorizare neactualizată a operațiunilor de igienizare și a temperaturilor la agregatele frigorifice, au fost aplicate patru avertismente, iar pentru neîntreținerea spațiilor și a echipamentelor de lucru în condiții de igiena corespunzătoare și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, au fost aplicate două amenzi, în valoare de 11.200 de lei.”, a declarat șeful DSVSA Caraș-Severin, Pavel Borchescu.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/