Peste 160 de deficiențe au fost găsite de angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin la controalele din luna decembrie.
În luna decembrie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au desfășurat 165 de controale, fiind dispuse angajatorilor 163 de măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 82.000 de lei.
Principalele deficiențe identificate:
– primirea la muncă a salariatului fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, nu se face dovada efectuării plății salariului către salariații îndreptățiți, netransmiterea datelor referitoare la suspendarea și încetarea activității și transmiterea eronată a informațiilor în Registrul electronic de evidență a salariaților, neîntocmirea programării individuale/colective a concediului legal de odihnă, neîntocmirea adeverinței care atestă activitatea prestată la angajator la solicitarea scrisă a salariatului, neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă;
– nu s-au luat măsuri pentru desemnarea în scris a lucrătorului care comercializează articole pirotehnice, nu se face dovada prezentării unui ISCIR valabil pentru instalația de ridicat tip macara, nu se efectuează controlul medical la angajare și nici controlul medical periodic, nu se inscripționează rafturile cu sarcina maximă admisă, nu s-au efectuat demersuri pentru autorizarea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, instalațiile electrice din dotarea unității nu sunt în construcție adecvată, declarații de conformitate netraduse în limba română etc. La 2 angajatori cu domeniul de activitate restaurante – au fost identificate două persoane care prestau muncă nedeclarată, neavând încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă.
Au fost comunicate de către angajatori 11 evenimente care au avut ca urmări 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 3 decese, iar la finalizarea cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii.
În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, s-au luat în evidență 178 zilieri, iar conform Legii nr. 367/2022 a dialogului social, s-au înregistrat 7 contracte colective de muncă și un act adițional de modificare a contractului colectiv de muncă.
La solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, s-au întocmit 186 de certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la angajatori.