Amendă de aproape 10.000 de euro pentru abandonarea de deșeuri

deseu3
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Aproape 10.000 de euro! Atât trebuie să plătească un bărbat care a aruncat, ilegal, deșeuri pe marginea unei străzi din Timișoara.

Omul a fost văzut de trecători și de personalului Gării de Sud. A fost identificat de polițiștii locali și și-a recunoscut fapta. El a descărcat deșeurile dintr-o autoutilitară, căreia îi acoperise numerele de înmatriculare, crezând că va scăpa nepedepsit.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat astăzi o sancțiune conform OUG 92/2021, în valoare de 45.000 de lei, unui bărbat care a abandonat deșeuri pe un teren administrat de Compania Națională de Căi Ferate, pe Aleea Ceferiștilor. Bărbatul a fost observat de personalul Gării de Sud, dar și de unii cetățeni din zonă, care au sesizat Poliția Locală în vederea identificării acestuia. Drept urmare, prin mijloace specifice, polițiștii locali au reușit să îl depisteze pe bărbatul în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Timișoara, care a abandonat deșeurile în data de 13 iunie 2023, deplasându-se cu o autoutilitară la care a și acoperit numerele de înmatriculare, crezând astfel că nu va fi prins. Pus în fața faptului împlinit, bărbatul a recunoscut ca el este cel care a abandonat gunoaiele în locația respectivă, în urma unor lucrări de amenajare efectuate la un imobil de pe strada Bujorilor”, a transmis Poliția Locală.

deseu2

promovare banner maxagro Muzeul TM

Datele sale vor fi transmise reprezentanților CFR în vederea acționării în instanță pentru recuperarea prejudiciului rezultat ca urmare a igienizării locației.

Există indicii conform cărora un autovehicul asemănător a mai abandonat deșeuri în aceeași zonă și cu alte ocazii. Acțiunile de verificare și identificarea a celor care nu respectă legislația referitoare la protecția mediului continuă. Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 30.000 și 45.000 lei.

deseu1

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/