Firma care a administrat până de curând cimitirul din Calea Buziașului din Timișoara a primit o amendă de 100.000 lei pentru mizeria lăsată în urmă.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunță că vechea firmă care s-a ocupat de întreținerea cimitirului din Calea Buziașului are de plătit o amendă de 100.000 lei pentru mormanele de gunoaie.
„100.000 de lei amendă pentru mizeria lăsată în urmă în Cimitirul din Buziașului. Firma care a deținut până de curând concesiunea cimitirului avea obligația să strângă și să predea deșeurile unui operator autorizat, dar nu a făcut-o. În plus, au de plătit penalități de 173.000 de lei pentru întârzierea eliberării spațiilor administrative, doar pentru primele 30 de zile. De acum înainte, fiecare zi de întârziere îi mai costă 1.000 de euro”, a afirmat Dominic Fritz.

Amendă pentru gunoaiele din cimitirul din Calea Buziașului
Vă amintim faptul că în ultimii ani, o firmă privată a administrat cimitirul din Calea Buziașului. Cum contractul a expirat, societatea Horticultura se va ocupa în continuare de acest cimitir.
În urmă cu câteva zile, Dominic Fritz a anunțat faptul că a descoperit în cimitirul din Calea Buziașului mai multe locuri de veci fără inscripții, care ar fi urmat să fie vândute ilegal de firma privată cu mii de euro.

Mizerie în cimitirul din Calea Buziașului