Primăria Lugoj va derula în perioada următoare, o campanie de creștere a gradului de conștientizare a pericolului răspândirii ambroziei și a efectelor negative asupra sănătății oamenilor.
Printr-un comunicat publicat pe site, reprezentanții administrației locale avertizează că în scopul instituirii unor măsuri de prevenire, combatere timpurie şi distrugere a buruienii ambrozia, în cadrul obligațiilor legale ce îi revin, Primăria Lugoj va derula în perioada următoare, o campanie de creștere a gradului de conștientizare a pericolului răspândirii ambroziei și a efectelor negative asupra sănătății oamenilor.
”Facem un apel către întreaga comunitate, pentru implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri în scopul eradicării ambroziei, pentru un aspect cât mai plăcut orașului nostru și, mai ales, pentru a elimina punerea în pericol a sănătății oamenilor”, transmit reprezentanții administrației locale.
Ambrozia este considerată o adevărată ameninţare pentru agricultură, mediu şi sănătate publică. Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei, în caz contrar se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei, iar persoanele juridice cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei. Cele mai multe probleme legate de apariția acestei plante sunt pe terenurile unor instituții publice sau persoane juridice, care nu se ocupă de igienizarea suprafețelor pe care le dețin.