Am pierdut cu campioana, dar e altceva!

Banatul Caransebeş a cedat în patru seturi, pe teren propriu, în faţa campionilor de la Tomis Constanţa, dar evoluţia gugulanilor i-a bucurat atât pe oficialii clubului, pe finanţatori, cât şi pe fanii din tribunele Sălii Polivalente „Victoria”.

Dan Banu a fost instalat de curând la echipă, dar Banatul joacă parcă altceva decât în debutul campionatului. Campioana a venit la Caransebeş după o victorie senzaţională obţinută la mijlocul săptămânii în Champions League, cu cea mai bună echipă a Italiei. Caransebeşenii au crezut că pot profita de o eventuală stare de oboseală a adversarilor şi că pot obţine măcar două seturi. Nu s-a întâmplat aşa, dar prestaţia elevilor lui Banu a fost una încântătoare pe alocuri. Primul set le-a revenit dobrogenilor, care s-au impus la o diferenţă de patru puncte. Banatul a făcut un set doi execelent şi l-a câştigat la 19. Gugulanii s-au ţinut bine şi în setul trei, numai că experienţa superioară a voleibaliştilor de la Tomis şi-a spus cuvântul pe final. Oaspeţii şi l-au adjudecat cu 25-23 şi s-au grăbit să încheie repede conturile în setul patru, pe care l-au câştigat categoric. Banatul – Tomis s-a încheiat 1-3 la seturi, dar progresul echipei noastre este evident.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649197200261″]

„Mă aşteptam la un joc bun din partea băieţilor, pe alocuri chiar s-a întâmplat, au fost momente de joc foarte bune, mai ales în seturile doi şi trei. Sunt însă şi momente de cădere care duc la un astfel de deznodământ. Mai avem mult de muncă, dar suntem pe un drum bun şi eu cred că putem satisface numerosul public de la Caransebeş. Sincer să fiu, mai rar săli cu un astfel de public”, a declarat antrenorul Dan Banu.

Mulţumit de jocul băieţilor s-a declarat şi primarul Caransebeşului, Marcel Vela, nelipsit de la meciurile echipei. „Dincolo de o înfrângere, acest meci a fost un spectacol. Mă bucur foarte mult că a fost un volei de calitate, cu foarte multă lume şi indiferent de rezultat am dovedit că nou-promovata Banatul Caransebeş poate ţine piept, poate câştiga seturi în faţa campioanei României. Suntem pe un drum bun, felicit şi băieţii, şi pe noul antrenor, pentru că se vede o îmbunătăţire a jocului, o altă mentalitate, o altă strategie şi cred că Banatul va fi o echipă importantă în desfăşurarea campionatului în următoarele meciuri”, a afirmat edilul-şef.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/