Am început perfect play-out-ul!

Banatul Caransebeș a obținut victoria sâmbătă seară, pe teren propriu, în fața echipei VCM LPS Piatra Neamț, în primul din cele cinci meciuri programate în turul I al play-out-ului Diviziei A1 de volei masculin.

Este o reușită importantă, o bătălie câștigată, însă lupta nu s-a încheiat, pentru că gugulanii au nevoie de trei victorii împotriva echipei din Piatra Neamț pentru a rămâne în prima divizie. Miza şi-a spus cuvântul aseară, a fost un meci echilibrat, cu un scor strâns mai ales în setul I, care s-a încheiat cu 25-23 pentru Caransebeș. Setul II a fost mai lejer pentru voleibaliștii caransebeșeni, însă inițiativa în actul următor a fost în terenul moldovenilor, care au câștigat setul la 21. Caransebeșenii au pus imediat presiune pe jucătorii de la Piatra Neamț şi au reușit să închidă meciul în patru acte.

„Este doar primul pas, mai avem și duminică, dar și săptămâna viitoare, așa că trebuie să tratăm fiecare meci cu calm și ambiție pentru că trebuie să câștigăm”, ne-a declarat la finalul meciului Sorin Schiez, jucător adus de la Timișoara în această iarnă. Astăzi, de la 18.30, tot în Sala Polivalentă „Victoria”, Banatul şi Municipal Piatra Neamţ se întâlnesc în meciul doi.

Comments

  1. hmmm says:

    se pot disputa doar 4 dintre cele 5 meciuri…..!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/