Am ajuns să trăim ca în Germania!

Vestea tristă a zilei de miercuri am aflat-o de la administrator. Administratorul blocului. „Ai auzit?” m-a întreb el cu o față pământie „Ce să aud?” i-am răspuns mirat, dar și curios în același timp. „A murit vecinul” Am zece vecini pe scară, de aceea păream nedumerit. „Care vecin a murit, dom’le?” „Ăla de la patru. Vecinul matale de palier.”

Am înlemnit. „Pleacă dom’le de aici cu prostiile astea, că n-am chef de glumă.” Administratorul își dă cuvântul de onoare. E om serios, nu-i de ăla care care îți intră în casă și povestește la tot blocul că aveai chiuveta plină cu farfurii și castroane nespălate. „Cum să mint, vecine? Păi poți să glumești cu așa ceva? Ce dracu’, doar nu sunt copil de țâță!”

Până la urmă i-am dat crezare că, vorba aia, suntem în luna mai și nu în aprilie și apoi, omul mai și moare din când în când și din te miri ce. Dar nu mi-a fost totuna: „Cum, dom’le, moare vecinul de apartament și eu să nu știu nimic? Hai, eu ca eu, dar nevastă-mea care e la zi cu toate știrile de la TV.” Să mor de ciudă, nu alta, dar asta n-a fost totul căci șocul cel mare urma să vină.

Vecinul meu de palier, vecin de ani și ani, care vasăzică, murise în urmă cu vreo 10 zile, timp în care niciun alt vecin de pe scară nu știuse lucrul ăsta. Am rămas cu gura căscată. Hai, să fi murit la spital, nu acasă. Sau în altă parte, dar ceva, ceva, trebuia să simțim că s-a întâmplat o astfel de tragedie: un steag negru la intrare în scară, un anunț pe Facebook, unul din familie care să-ți fi bătut în ușă să-ți spună de moartea lui, de priveghi, de înmormântare. Ca înainte vreme așa era, toți vecinii puneam mână de la mână și cumpăram o coroană, dădeam un anunț la ziar, mergeam la priveghi seara și la pomană a doua zi.

Nimic, nimic și iarăși nimic din toate astea. Dar mi-am amintit ce-mi povestise un amic stabilit în Germania: „Când neamțu’ te salută cu Guten Tag, atunci să știi că e sărbătoare, cu neamțu’ nu te duci la bere la terminarea programului de lucru și nici să nu te aștepți să te invite acasă să-i cunoști nevasta și copiii. Frau nu-ți bate la ușă că i s-or terminat ouăle din frigider sau pentru un pahar cu ulei și o lingură, două de făină pentru făcut rântașul. Fiecare e cu pizda mă-sii. Poate să-ți nască nevasta, să ți se însoare fata sau băiatul, să-ți moară tata, fratele sau mama, pe tine ca vecin te lasă rece toate astea. Nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala.”

După 30 și aproape cinci ani de la revoluție, iată că am ajuns să trăim și noi ca în Germania.

• Tweet
• Pin It