Alți doi medici români se întorc din străinătate, acasă, la Clinicile Medici’s din Timișoara

ioana biris dr

Noul Spital Medici’s din Timișoara va avea onoarea de a-i avea în echipa de performeri pe doi medici de top, formați în sistemul medical din Regatul Unit: Dr. Ioana Dumitrascu-Biriș și Dr Dan Dumitrascu-Biriș.

Dr. Ioana Dumitrascu-Biriș și Dr Dan Dumitrascu-Biriș, doi medici extraordinari, formați în sistemul medical din Regatul Unit, se reîntorc, acasă, în Timișoara. Noul Spital Medici’s, componentă a grupului Medici’s/Medlife, și a cărui porți se vor deschide în această lună, își mărește echipa cu alți doi medici de top care se alătură unuia dintre cele mai performate unități medicale din vestul României.

Vor fi colegi în Clinicile Medici’s și în noul Spital Medici’s, alături de Dr Bogdan Muresan, un alt specialist recunoscut și apreciat în țară și străinătate.

Dr. Dan Dumitrascu-Biriș este supra-specializat în Medicina Materno-Fetală (MMF), o specialitate vitală în sănătatea unui nou-născut, depistând, încă din lunile precoce de sarcină, anumite riscuri, malformații și anomalii ale viitorului nou-născut.

dumitrascu biris dan andrei

Dr. Dan Dumitrascu-Biriș

Dr Ioana Dumitrascu-Biriș este supra-specializată în Cardiologie pediatrică și este singurul specialist în Cardiologie fetală, o supraspecialitate care evaluează inima și sistemul circulator al viitorilor copilași, încă din perioada sarcinii.

„În Medici’s am pus accentul întotdeauna pe valoare, pe performanță și pe empatie și am reușit să atragem și să readucem în România și în Timișoara medici formați și educați în țări din Europa de Vest și SUA. Nu întotdeauna s-a dovedit că medicii formați în sisteme performante, precum cele occidentale, sunt și ei la fel de performanți, depinzând foarte mult de munca și de pregătirea individuală a fiecărui medic. Și în vest ca și în România sunt medici geniali și medici „bunicei.

În cazul soților Ioana și Dan Dumitrascu-Biriș, atât mediul academic și medical, cât și sutele/miile de pacienți fericiți, le-au acordat încredere și recunoaștere maximă. Iar asta îi face să fie medici extraordinari.”. –  spune Adrian Bădescu, CEO Clinicile Medici’s.

Povestea celor doi medici care au ales să se întoarcă acasă, ala Timișoara, și mai mult să profeseze în Clinicile Medici’s, puteți urmări astăzi, la Pro TV, de ora 19.00, pe „Romania te iubesc”, unde va fi redat întregul reportaj despre acești „medici buni, de o empatie și bun simț fără de egal.” – transmit reprezentanții Medici’s.

spitalul medicis

Noul spital multidisciplinar va include 10 săli de operație, ATI și săli pre-și postoperatorii, 117 paturi, un departament de imagistică performantă (CT și RMN), toate adăugându-se la facilitățile existente, o nouă investiție durabilă, de 30 milioane de euro, în infrastructura de sănătate din Timișoara, și atât de necesară întregii regiuni.

În prezent, Medici’s este o rețea ce are peste 40.000 de abonați permanenți, peste 100.000 de pacienți ce apelează la serviciile medicale oferite de Medici’s anual și peste 300 de companii în lista de clienți.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/