Premieră în rândul liceelor din Caraș-Severin. Colegiul Național Traian Doda din Caransebeș a editat un almanah al liceului menit să promoveze tradiția, istoria și personalitățile acestui liceu.
Potrivit directorului Felix Borcean, la realizarea almanahului au contribuit atât profesorii de limba și literatura română, cât și elevii care au dorit să se implice în realizarea de interviuri cu personalități care au absolvit această școală, cu profesori care au activat mai bine de 30 de ani în școală, sau… au creat poezii reprezentative pentru această unitate școlară de elită din Banat.
„S-au implicat în acest proiect atât profesorii, cât și elevii talentați care au participat la diferite concursuri naționale și internaționale de creație, de teatru, la diverse olimpiade. Sunt capitole în acest almanah de știință, biologie, pe care tot elevii le-au introdus în lucrare. Considerăm că este o mândrie ca liceul nostru să poată avea o asemenea carte de vizită”, ne-a declarat Felix Borcean, unul dintre cei mai tineri directori de liceu din județul Caraș-Severin.
La 1880, românii din Caransebeş se organizează în vederea întemeierii unui liceu cu predare în limba română. Se alege un comitet de iniţiativă a cărui deviză a fost „Pentru noi, prin noi înşine” şi în fruntea căruia a fost Traian Doda. La 1914 au început cursurile în noua clădire, la 1918 edificiul a fost inaugurat oficial odată cu dezvelirea monumentului „Pro Patria”, iar un an mai târziu i se atribuie numele „TRAIAN DODA”.
Toţi dascălii Liceului „Traian Doda” au învăţat elevii cum să-şi picteze visele, cum să-şi şlefuiască singuri drumul şi cum să sculpteze în viaţă speranţe de mai bine, de credinţă, de dragoste şi de iubire. Aşa au reuşit timp de peste o sută de ani să formeze caractere şi să construiască lideri, să cultive patriotismul, să ne facă să credem în noi, în şansa Caransebeşului, în spiritul Banatului şi în viitorul României. Această instituţie, încărcată de vise şi speranţe, a stat demnă în faţa timpului și le demonstrează generațiilor de elevi că, pentru a răzbate în viaţă, trebuie să fii vizionar şi optimist, să te simţi puternic şi mereu tânăr.