Alinare pentru timișorenii care își trăiesc ultimele clipe ale vieții. Spitalul Municipal va avea secție de îngrijiri paliative

În Timișoara, niciunul dintre spitalele de stat nu avea, până în prezent, o secție de îngrijiri paliative, pentru bolnavii care își trăiesc ultimele clipe ale vieții. În sfârșit, Spitalul Municipal de Urgență va avea o astfel de locație pentru alinarea ultimelor zile din viața bolnavilor incurabili, în fostul internat al Liceului „Ion  I. C. Brătianu” (fostul MIU), pe Bulevardul Victor Babeș.

Practic, internatul nu mai era utilizat de către liceul unde timișorenii se specializează, în principal, în industria ușoară sau în domeniul modei și al esteticii. În aceste condiții, managerul Spitalului Municipal de Urgență, Olimpia Oprea, a solicitat spațiul pentru a amenaja acolo o secție de îngrijiri paliative. Inspectoratul Județean Școlar Timiș și Ministerul Educației Naționale au cedat imobilul, dar mai era necesar acordul autorităților locale pentru schimbarea destinației imobilelor, conform mențiunilor din cartea funciară.

Consilierii locali timișoreni au aprobat trecerea destinației din CF a imobilului de pe Bulevardul Victor Babeș 22, care are o suprafață totală de 1.109 mp. Acolo, Spitalul Municipal va putea amenaja secția pentru bolnavii incurabili. Practic, destinația imobilului poate fi schimbată până la data de 5 iunie 2023. Județul Timiș stătea foarte prost la capitolul secții de îngrijiri paliative.

Un astfel de centru există la Lugoj, dar și în Timișoara, la Casa Milostivirii Divine, centru ce colaborează cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/