Alin Nica pune tunurile în direcția PSD: „Știti care e unitatea de măsură a mediocrității în politică? Ciolacul”

ludovic orban, alin nica si dominic fritz la lansarea candidaturii pentru cj timis

Alin Nica și-a lansat candidatura la președinția CJ Timiș din partea Alianței Dreapta Unită fiind convins că votul ce va fi dat în 9 iunie va însemna oprirea degradării clasei politice din ultimii ani. 

Dacă ai bun simț și responsabilitate în politică ești un fraier, și-a început discursul Alin Nica în fața susținătorilor săi de la Forța Dreptei, USR și PMP. La lansarea candidaturii sale au fost prezenți și Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei și Dominic Fritz – candidatul Alianței Timișoara Unită pentru Primăria Timișoara.

„Responsabilitatea e demodată în politica din România pentru că politicianul urmărește cu totul altceva, cum să îi fie bine, cum să combine sau să se combine. Să ambaleze frumos mizeria sau lipsa de competență și să îmbrace în haine de firmă diletantismul, trecutul dubios și lipsa de performanță. M-am luptat cu toate aceste chestiuni de când am început politica.”, a spus Alin Nica.

alin nica si a lansat candidatura la presedintia cj timis (1)

Nica a vorbit despre modelul de conduită pe care dorește să îl impună în politică și administrație după alegerile din 9 iunie: „Timișul și Timișoara nu merită să încapă pe mâinile acestor escroci politici de la PSD și de la vasalii lor din PNL. Timișul și Timișoara merită respect. Noi nu cerșim bani la București. Solicităm ceea ce ni se cuvine și dorim să impunem un model de conduită administrativă, dar mai ales politică. 9 iunie e momentul în care Timișoara să dea un nou semnal că această clasă politică care s-a degradat în ultimii 30 de ani trebuie să se schimbe, nu doar de fațadă, cosmetizând lideri sau împachetând gunoiul într-un ambalaj frumos, ci prin promovarea unor oameni de valoare, a unor politici publice centrate pe cetățean și prin schimbarea acestui mod pervertit de a acționa în spațiul public. Nu poți să ai pupături dulci peste flegme groase.” 

PSD-PNL, un Frankenstein al politicii românești

Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru șefia CJ Timiș a criticat în termeni duri, în discursul său, PSD. Despre Alianța PSD-PNL spune că este „un Frankenstein al politicii românești”.

„PSD nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată în bine. PSD dorește să țină România în sărăcie ca să fie mai ușor de cumpărat. Ei au crezut că rețeta aceasta pe care o folosesc în alte zone din țară va merge și aici la Timișoara. Nu merge la Timișoara cu mita electorală din banii noștri, publici. Timișoreanul gândește. Știe că e principalul contributor la bugetul statului și știe că nu i se returnează pe măsură veniturile pe care le dă la capitală. Dar poate cel mai important lucru, și e modul păgubos de a face politică, este că dacă nu te recomandă nimic, dacă ai un trecut dubios, daca poate ai fost hoț de buzunare prin străinătate, ai toate șansele să faci carieră în PSD. (…) Avem de dat o luptă feroce cu PSD-PNL, acest Frankenstein al politicii românești. E o ciudățenie. Avem instrumentul ca să doborâm această fiară. Ștampila din 9 iunie.”, a mai spus Nica.

alin nica si a lansat candidatura la presedintia cj timis

lansarea candidaturii lui alin nica la presedintia cj timis

Nica a continuat cu critici directe față de adversarii principali din PSD. „Știți care este unitatea de măsură a mediocrității în politică? Ciolacul! Dacă vrei să calculezi cât de mediocru este un om politic: un ciolac, doi ciolaci. Trei ciolaci. Un simonis cred că este egal cu 10 ciolaci. Ne vom lupta cu toți ciolacii din PSD și cu toate măciucile PSD-ului din PNL și vom câștiga.”

Echipa lui Nica: 9 consilieri USR, 7 de la FD și 2 PMP

Alin Nica deschide și lista de consilieri județeni ai Alianței Dreapta Unită. Următorii candidați de pe listă sunt, în această ordine:

  • Vlad Șendroiu – USR
  • Ionuț Sîrbu – FD
  • Ligia Dugulescu – PMP
  • Viviana Țecu – USR
  • Cornelia Micicoi – FD
  • Zoltan Nemeth – USR
  • Mihai Vâlceanu – FD
  • Călin Badiu – USR
  • Marius Hiticaș – FD
  • Laurențiu Marian – USR
  • Petre Mihăieș – USR
  • Nicoleta Păun – FD
  • Vasile Moruș – FD
  • Daniela Teleagă – USR
  • Adriana Corbeanu – USR
  • Florin Feraru – PMP
  • Cristian Mărgineanu – USR
  • Cosmin Șimonca – FD

Tot sâmbătă, Alin Nica a anunțat lansarea platformei „Sunt cu Nica”; acolo își prezintă profilul, principalele realizări din primul mandat și programul politic de candidatură.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/