Alin Nica nu exclude o alianță PNL-PSD la locale. Dar are o condiție

alin nica presedintele pnl timis

PNL își dorește candidatura în tandem a lui Nicolae Robu la Primăria Timișoara, respectiv Alin Nica – la președinția Consiliului Județean Timiș. Astăzi, Alin Nica exclude PSD din nominalizarea unuia dintre cei doi candidați cheie în alegerile locale din Timiș. 

„În politică nu poți să spui niciodată niciodată”, spune Alin Nica, președintele PNL Timiș, atunci când este întrebat despre eventualitatea stabilirii unei alianțe electorale între PNL și PSD, la nivel județean. „Noi suntem deschiși la orice susținere venită pentru candidații noștri, de la PSD sau de la alte formațiuni politice care cred în proiectul nostru.”, a mai spus Nica.

Liderul PNL Timiș exclude susținerea unui candidat de la PSD pentru Consiliul Județean Timiș, atât timp cât singura strategie considerată viabilă este cea a tandemului câștigător Robu-Nica. „Peste tot vom candida sub sigla PNL. Asta dacă nu se face o alianță politică electorală la nivel național și se hotărăște poate altfel, la nivel național. Dar e imposibil acest lucru pentru că nu poți să faci acest lucru în câteva luni până la alegeri, din punct de vedere legal. (…) Eu exclud să candidez la Primăria Timișoarei. Doresc să continui încă un mandat la consiliul județean. Ca să fiu foarte clar și explicit: dacă colegii de la PSD doresc să sprijine cele două candidaturi, așa cum poate ar fi cazul, pentru colegii de la PNL să sprijine eventuale candidaturi PSD în altă parte, unde ei au cele mai mari șanse, noi suntem deschiși și nu spunem nu unui astfel de sprijin. (…) Conform sondajelor, PNL are prima șansă atât la primărie, cât și la consiliul județean. Și atunci ar fi absurd ca PNL- ul să cedeze una din aceste poziții PSD-ului, când noi putem să câștigăm de unii singuri și fără sprijinul PSD-ului, dar chestiunile acestea se discută la nivel național., a explicat Alin Nica.

Întrebat dacă va demisiona de la conducerea filialei, în cazul în care la nivel național se va stabili ca PNL să susțină candidatul PSD la CJ Timiș, Alin Nica a răspuns: „În momentul de față această variantă nu este pe masă nici la nivel local, mă refer la PNL, nici la nivel central. PNL-ul nu va accepta o astfel de variantă. Ceea ce ai în mână în momentul de față nu e minciună. Așa că, noi avem șansele cele mai mari la CJ, ar fi absurd să dăm peste cap toată strategia pe ultima sută de metri. Noi ne-am calculat deja strategia pentru câștigarea ambelor instituții din punct de vedere politic sub umbrela PNL. (…) N-are sens să răspund la ipoteze imposibile.”

Până unde merge autonomia PNL Timiș în stabilirea candidaților

Vă reamintim că, în noiembrie anul trecut, președintele PNL Nicolae Ciucă declara, la Timișoara, că e încântat de faptul că filiala PNL Timiș și-a asumat candidatura lui Nicolae Robu la funcția de primar al municipiului reședință de județ. „Nu noi, la Bucureşti, nominalizăm candidatul pentru Primăria Timişoara. Dacă actuala conducere a filialei şi-a asumat această candidatură, sunt foarte încântat.”, declara Ciucă.

Așadar, autonomia filialei se exercită doar cu privire la propunerea de candidat sau de candidați. Viza o pune conducerea centrală a PNL: „Nu s-a validat momentan nicio candidatură la nivel local din toată țara, în BPN; lucrurile acestea se vor întâmpla în preajma termenului de depunere a candidaturilor. Ne așteptăm undeva la mijlocul lunii martie să se aprobe aceste candidaturi. În momentul de față se face o centralizare a tuturor candidaților de la nivel național și după aceea se vor lua deciziile care se impun. Candidații la președințiile consiliilor județene și la primăriile municipiilor reședință de județ se stabilesc de către Biroul Politic National, conform statutului, iar restul candidaților de către birourile politice județene.”, a explicat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Pe de altă parte, Nica susține comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. El spune că mandatul său de președinte de CJ nu va fi scurtat dacă alegerile vor fi organizate în iunie.

„Această comasare ar oferi prilejul de a arăta cetățenilor ceea ce a făcut Uniunea Europeană pentru ei. Și ce poate să facă în viitor, chiar la nivel local și impactul pe care îl are Uniunea Europeană direct în viețile lor, acum, când discutăm, și vedem tot mai multe forțe centrifuge și la nivel european, dar și la nivel național, în care blamează Uniunea Europeană în ansamblu. (…) Mandatul (n.r, aleșilor locali) se duce până la capăt. Este de 4 ani, conform Codului Administrativ și se duce până la capăt în septembrie-octombrie, când expiră acesta. În acest interval, conform legii, are loc validarea. Deci din 9 iunie până în septembrie, octombrie, are loc validarea de instanțele de judecată a noilor mandate.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/