Alin Nica, demis de la conducerea PNL Timiș: Mi-am luat rămas bun de la colegii mei

alin nica alaturi de primarii pnl din timis, la timisoara

Conducerea liberalilor l-a demis, marți după-amiază, pe Alin Nica de la conducerea filialei PNL Timiș, au confirmat surse din partid. Liberalul s-a opus alianței electorale cu PSD în județ. 

Potrivit acelorași surse, demiterea lui Nica din funcția de președinte PNL Timiș a fost votată de 60 de liberali. Patru s-au opus.

Alin Nica a declarat în fața presei, la București, că această demitere echivalează cu excluderea sa din partid. „Timișul și timișorenii au fost vânduți ca la piață pe o negociere strâmbă, în defavoarea PNL din Timiș. Am aflat că, așa mi-au spus colegii, că PNL a cedat șantajului PSD cu anticipatele, cedând Timișul și Timișoara către PSD. Mi-am luat rămas bun de la colegii mei pentru că acum se propune demiterea mea din funcția de președinte PNL Timiș. Pentru noi, cei din Timiș, această demitere echivalează cu o excludere din PNL pentru că nu vom avea șansa să apărăm ideile unui proiect de dreapta.”, a declarat Alin Nica.

„Ne-au vândut PSD-ului!”

Secretarul general al PNL Timiș, Dănuț Groza, a anunțat că renunță la funcție din solidaritate cu Alin Nica.

„Decizia conducerii centrale a PNL de a accepta un candidat PSD la președinția CJT și intenția de a dizolva Biroul Permanent Județean al PNL Timiș mă fac să renunț la funcția de secretar general al filialei.”, a argumentat el. „Conducerea de la București ne-a vândut PSD-ului”, a mai spus primarul orașului Sânnicolau Mare.

Totuși, Dănuț Groza rămâne în PNL. „Voi candida la Primăria Sânnicolau Mare din partea PNL și voi câștiga alegerile împreună cu echipa mea. Plec din funcția politică de secretar general cu regretul că la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, în continuare, totul se decide la București și mentalitățile de șefi comuniști încă sunt vizibile chiar și într-un partid liberal. (…) Șefii de la București ne-au arătat că nu au nicio legătură cu doctrina liberală, cu spiritul acestui partid și cu cei care muncesc zi de zi în filială. Totul se decide la un șpriț în capitală. Am speranța că, într-o zi, aceste apucături vor dispărea din PNL și vom putea reconstrui partidul cu oameni cinstiți, cu principii liberale și cu valori autentice.”, a scris Dănuț Groza pe Facebook.

Conducerea centrală a PNL a decis ca filiala Timiș să fie condusă interimar de eurodeputatul Vasile Blaga.

Acesta a fost senator de Timiș în legislatura 2012-2016.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/