Candidatul PNL la președinția PNL Timiș a fost felicitat de Nicolae Robu, președintele PNL Timiș, la închiderea urnelor. „Este cam clar că el va fi noul președinte al Consiliului Județean Timiș”, a spus Robu.
„Eu zic că vom câștiga și CJ și majoritatea primăriilor din județ și, dacă domnul primar Robu a fost mai rezervat, eu sunt convins că vom câștiga detașat și Primăria Timișoara. Vreau să mulțumesc tuturor membrilor echipei noastre de campanie care au muncit exemplar în aceste trei luni de zile, tuturor candidaților PNL, de la cea mai îndepărtată primărie, până la municipiul Timișoara. De luni încolo ne așteaptă 4 ani de muncă în care să dovedim, în care să arătăm că Timișul poate fi european pe de-a întregul. Cred că această palmă dată de electorat celor care și-au dovedit ineficiența sper că le-a fost învățătură de minte că nu se mai poate face politică doar mințind oamenii și că trebuie să vii cu chestiuni concrete și să dovedești prin fapte, nu doar prin vorbe”, a spus Alin Nica.
Nicolae Robu i-a strâns mâna și i-a spus: „Vreau să îl felicit pe Alin Nica. Este cam clar că el va fi noul președinte al consiliului județean. Alin, Doamne ajută!”