Alfred Simonis: „Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională”

alfred simonis presedinte psd timis
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, spune că este imposibilă „simplificarea anului electoral” prin comasarea alegerilor.

„Este complicat să înţeleg ce înseamnă o simplificare a anului electoral. Cea mai simplificată situaţie ar fi să nu mai fie alegeri, ar fi şi mai economic, dar este o nebunie. În democraţie trebuie organizate alegeri, prin urmare nu înţeleg ce înseamnă o simplificare a acestora, dacă ne referim la aceleaşi idei puţine şi fixe pe care le invocă o serie de lideri ai PNL. O spunem şi o vom repeta de câte ori este necesar: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională. Ea nu se poate întâmpla fizic, ea se poate întâmpla într-un singur scenariu, dar acela este neconstituţional, respectiv, prin care se prelungesc cu două luni mandatele aleşilor locali, ale primarilor, până la alegerile parlamentare. (…) Pentru anul 2024, ştim noi că va fi o situaţie de urgenţă de aşa natură încât să se poată prelungi mandatele aleşilor locali? Este o nebunie.”, a declarat, la Timișoara, președintele PSD Timiș Alfred Simonis.

Potrivit parlamentarului PSD, dacă nu există o situație de urgență, nu există niciun motiv pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Comasări şi modificări electorale în avantajul unui singur partid ţin de ţări bananiere, nu democratice, aşa cum îmi place mie să cred că este în România. În luna iunie 2024 vom avea alegerile europarlamentare şi Comisia Europeană nu permite comasarea alegerilor europarlamentare cu niciun tip de alt scrutin, pentru că e bine ca fiecare alegeri să se desfăşoare în parte, pe tema europeană cele europarlamentare, pe temele locale cele locale, pentru parlament şi guvern cele parlamentare şi despre preşedinte cele prezidenţiale.”, a mai spus Simonis.

Conform lui Simonis, în această perioadă, România are cu totul alte priorităţi, „că vorbim de fonduri europene, de PNRR, de legea pensiilor şi de multe alte obiective pentru care România trebuie să tragă în această vară şi toamnă pentru a atrage zecile de miliarde de euro, bani europeni.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/