Pompierii au fost alertați, luni dimineață, de o persoană care lucrează într-un birou de executor judecătoresc din Piața Țepeș Vodă din Timișoara. Apelantul susținea că se simte un miros înțepător în imobil. O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Apelul a fost făcut luni, în jurul orei 9. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj CBRN și o motocicletă SMURD de prim-ajutor. Până la sosirea echipajelor, apelantul a fost îndrumat de cei din dispecerat să ventileze încăperile și să evite folosirea întrerupătoarelor sau a altor surse de aprindere. În curtea imobilului s-au autoevacuat 10 persoane.
„Din fericire, în urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN în 5 apartamente, în casa scării și în subsolul imobilului, nu au fost înregistrate valori depășite privind prezența unor substanțe periculoase. S-a acționat pentru ventilarea spațiilor, urmând a se face și alte măsurători încă într-un apartament.”, au transmis cei de la ISU Timiș.
O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la paramedicul care încadrează motocicleta SMURD.